Mark era surprinzator de vesel. O ruga sa-si puna casca "white tiger print" si plecara. Dupa 2 ore de plimbari, acceleratii, curbe si tipete, se oprira in locul ei favorit : dealul de unde puteau privi intregul oras. Strazile deja se cufundasera in linistea mormantala si in intunericul luminos al becurilor. Mark o privi zambind si o ciupi de obraz. Ea chicoti certandu-l. Sa-i spuna sau sa nu-i spuna? De cateva saptamani, Emma era din ce in ce mai melancolica si inchisa in sine. Statea zilnic cu iPod-ul ei ascultand muzica si ignorand ceea ce se petrece in jurul ei. Se gandea la Mark, la ce simtea pentru el si la ce erau ei de fapt. Se gandea la Kristine, prietena ei cea mai buna si sora lui Mark. Nu putea sa-i ascunda tocmai lui acel secret, sau mai bine zis acel viciu.
Se intinsera amandoi pe iarba rece si umeda si se privira adanc in ochi. Emma isi lua inima in dinti si incepu discutia :
-Deci, Mark, cum de ti-ai adus aminte de mine?
-Heeeei, mereu imi aduc aminte de tine! Doar ca n-am timp...
-N-ai timp de prietena ta cea mai buna?? Bine...
-Nu am timp mai de nimic, Emm! Si te rog, nu incepe si tu cu reprosurile...
Linistea se asternu zgomotos. Mark inchise ochii si incepu sa fredoneze cantecul lui preferat, iar Emma i se alatura. Veselia care se asternu intre ei fu intrerupta de telefonul Emmei. Dupa o convorbire scurta si rece, ea lasa socata telefonul in jos. El o intreba ce s-a intamplat.
-Mark, era Andi. E ceva ce trebuie sa stii...
-Hm?
-Sora ta, Kristine, este dependenta de droguri. De cateva saptamani, eu cu Andi incercam sa o oprim..
-De ce nu mi-ati spus pana acum?!
-Am crezut ca o putem opri! Erai si asa impovarat cu firma tatalui tau si facultatea si nu am considerat necesar!
-Necesar?! Era vital sa-mi spuneti.
-Problema e ca ea acum este in coma.
Amandoi ramasera neclintiti, iar Mark aproape avea lacrimi in ochi.
Tipand, isi lua casca si se urca pe motor:
-Va credeam prieteni! Dar acum imi dau seama ca asa ceva nu exista!
Emma il privi in timp ce pleca gonind spre spital. Obrajii ei fura strapunsi de lacrimi. Mark nu ii mai era nici macar prieten. Cel mai bun prieten...Plecase, insa, fara sa afle intregul adevar. Emma ofta trista si se aseza din nou pe iarba. Ramasa singura acolo nu stia ce sa faca...Sa-l sune, sa-l cheme, sa-i spuna tot ce are pe suflet...Tot adevarul, toate sentimentele...Ii era prea greu. Doar lacrimile o puteau consola in acest moment...
TO BE CONTINUED...
(V-am spus ca am de gand sa scriu altfel de post-uri:D. Sper ca v-a placut asta. E abia episodul 1. Nu ma intrebati de unde m-am inspirat, ca nici eu nu stiu :)). P.S. ASTEPT IDEI DE TITLU :D )
See ya`! :*
