O priveliste fara sfarsit si fara limite. Soarele a apus de mult timp in norii negri inecati in fum. In aer nu se mai simte decat adierea rece dinaintea furtunii si niste fluturi de noapte agitati. Ea se plimba usor pe drumul care duce catre infinit sau nimic. Paseste atat de usor incat nici nu simte ca merge. In zare se observa un punct minuscul care se apropie de ea din ce in ce mai repede. Punctul se mareste pe secunda ce trece. Inima ei incepe sa-i bata tare prin bluza turcoaz vaporoasa. Cine ar putea fi la aceasta ora pe acest drum? Mai ales inaintea furtunii.
Ii vine sa fuga, sa se indeparteze de orice pericol, dar ceva, un sentiment ii spune sa stea pe loc.
El se apropie din ce in ce mai mult. Nu baga in seama florile de vara rasarite de curand, nu baga in seama fulgerele care il inconjoara ca intr-o cusca, nu baga in seama tunetele care zguduie pamantul uscat, nu e atent decat la ea.
O prinde in brate, o saruta si ii spune cat de mult o iubeste. Ea uimita, crezand ca totul se terminase, nu stie cum sa reactioneze. Insa, inima ii spune sa-l sarute, sa-l stranga in brate si sa-l primeasca inapoi, sa-l ierte, sa-i arate ca inca il iubeste si niciodata nu a incetat.
Furtuna a inceput, iar hainele lor se lipesc treptat de corpurile lor. Insa, ei nu pot simti nici fiorul rece al picaturilor de ploaie, nici vantul care s-a intetit, nici tunetele si fulgerele. Dragostea lor le tine de cald.
(am mai facut si eu un happy end, na:D. Ca prea multe drame pana acum, nu?:D)
See ya`! :*
Un comentariu:
Nice:)...am observat o usoara tendinta a ta de a face posturi din acestea pline de emotie si sentiment:)...inseamna ca traiesti din plin:)...mult succes in toate si vacanta placuta:)
Trimiteți un comentariu