Stateam si te priveam. Erai curcubeul care aparea dupa ploaie, erai ghiocelul dupa topirea zapezii, erai jucaria din vitrina la care tanjeam in fiecare zi.
Stau in pat linistita si iti privesc poza. Am trecut peste tine de mult timp, dar inca imi place sa iti privesc fotografia tinuta ca un semn de carte. Ma ridic incet si privesc pe geam. O seara senina si friguroasa. Ca noaptea in care...
Un fulger imi strabate suvitele rebele de par. Intorc capul spre camera. Ce a fost asta? Umblu incet prin camera si parca cineva ma urmareste. Un fior rece ma atinge pe spate. Ma intorc speriata. O umbra imi strabate camera incontinuu. Incep sa surad, sa zambesc. O halucinatie nu ma poate invinge. Asa cum nici el nu m-a invins. Umbra isi schimba incet culoarea in russet, coral rose si se joaca in ochii mei. Nu ma las prada halucinatiei.
Ceva, cineva ma atinge incet pe umar. Atingerea e suava, fina..Il simt. E oare aici? Imi intorc privirea plina de speranta si nu deslusesc decat un zambet sadic sters de umbra.
Oftez incet si adanc. Chiar si o umbra, o halucinatie reuseste sa ma vrajeasca..Dar tu?
Simt din nou fiorul si ma intorc nervoasa si hotarata s-o evaporez pentru totdeauna. Danseaza si se joaca pe peretii mei albi plini cu fotografii si post it-uri colorate. Incerc sa-l urmaresc cu privirea. Sa-i intalnesc ochii intunecati si infiniti. Sa-i arat dispretul meu. Sa-l arunc inapoi pe fereastra.
Si deodata, se opreste langa geam. Misca perdeaua lin si imi zambeste iar sadic. Si fuge pe fereastra.
Alerg spre pervaz si ma uit sa vad unde a disparut, de unde a venit.
Si acolo in strada, zambindu-mi, facandu-mi eternul semn din ochi, era EL. Coincidenta sau nu? Ca si ieri pe bulevard, ca si alaltaieri in club, ca si ras-alaltaieri la magazinul de pe colt. Imi zambeste strengareste si imi face semn "TE SUN EU". Si apoi goneste cu masina in neantul minciunii.
Oftez din nou si imi dau seama. Ma asez la birou. Iau o foaie si un creion si incep sa scriu :
P.S. : Cupid, I hope this year you`ll bring me something more special than the last year.
Ahh, CUPID, nu credeam ca esti o umbra. Nu credeam ca n-ai sageti, ci de fapt ai zambete sadice.
Ma ridic incet de la birou, iar foaia zboara lin pe covorul pufos bej.
Ahh, Cupid, te mai joci mult?
(V-a placut bine, nu v-a placut, asta e :D Inspiratie ca de Valentine`s :)) )
See ya`!:*
duminică, 30 ianuarie 2011
SceneFZ
Din dorinta de mari comunitatea SceneFZ a hotarat ca in perioada 28.01 - 06.02 sa deschida portile pentru noi useri.
In acelasi timp tot pentru a veni in ajutorul userilor SceneFZ a creat 3 noi categorii:
1. TVEps-Ro (RoSubbed)
2. XviD-Ro (RoSubbed)
3. BR-Ro (BluRay-RoSubbed)
Daca ati devenit deja curiosi puteti sa va creati un cont aici: www.scenefz.net
P.S. Free sign up!
In acelasi timp tot pentru a veni in ajutorul userilor SceneFZ a creat 3 noi categorii:
1. TVEps-Ro (RoSubbed)
2. XviD-Ro (RoSubbed)
3. BR-Ro (BluRay-RoSubbed)
Daca ati devenit deja curiosi puteti sa va creati un cont aici: www.scenefz.net
P.S. Free sign up!
vineri, 21 ianuarie 2011
vineri, 7 ianuarie 2011
A heart drawn in fog
Fuge, inconjurata doar de aerul rece si ceata deasa. Lacrimile-i curg pe obrazul rece si alb. Stie ca nu mai are pe nimeni. Chiar daca mai are, acele persoane sunt NIMENI. Se opreste gafaind si privind lumina lunii care zace ascunsa printre norii fumurii. Isi priveste mainile incalzite de niste manusi turcoaz. Si le scoate incet, iar mainile ei ingheata instantaneu transformandu-se intr-un desert albicios. Priveste in jur si transforma ceata in mintea ei intr-o oglinda infinita. Se priveste si vede doar o fata trista inecata in lacrimi.
Incepe sa planga si mai tare si fuge, fuge, fuge. Dintr-odata se opreste, simtind o mana pe spatele ei. Se intoarce plina de speranta, insa in jurul ei se afla numai ceata oglindita si lumina vaga a lunii.
Tipa cat poate de tare, sperand sa o poata ajuta cineva. Insa nimeni, nimeni nu o aude. E si normal, doar nu are pe nimeni.
Cade in genunghi deznadajduita. Blugii subtiri care ii invaluie genunchii firavi se murdaresc incet, incet de noroi. Priveste in gol, oglinda devenind un orizont vid infinit. Lacrimile-i ingheata incet pe obraji. Simte cum inca aude cuvintele lui, minciunile lui. Sufletul isi aminteste de sentimentul dezamagirii profunde in care este inca inecat.
In jurul ei, stelele incep sa cada. Sa-si puna 1000 de dorinte? Nu. Sunt prea putine. Iar cele deja puse, nu s-au indeplinit.
Deznadajduita, stie ca este parasita.
Aude cuvintele lui. Minciuna lui...
(Nu stiu cat de bine a iesit :)) va multumesc oricum ca va pierdeti timpul citind astea :D )
See ya`!:*
Incepe sa planga si mai tare si fuge, fuge, fuge. Dintr-odata se opreste, simtind o mana pe spatele ei. Se intoarce plina de speranta, insa in jurul ei se afla numai ceata oglindita si lumina vaga a lunii.
Tipa cat poate de tare, sperand sa o poata ajuta cineva. Insa nimeni, nimeni nu o aude. E si normal, doar nu are pe nimeni.
Cade in genunghi deznadajduita. Blugii subtiri care ii invaluie genunchii firavi se murdaresc incet, incet de noroi. Priveste in gol, oglinda devenind un orizont vid infinit. Lacrimile-i ingheata incet pe obraji. Simte cum inca aude cuvintele lui, minciunile lui. Sufletul isi aminteste de sentimentul dezamagirii profunde in care este inca inecat.
In jurul ei, stelele incep sa cada. Sa-si puna 1000 de dorinte? Nu. Sunt prea putine. Iar cele deja puse, nu s-au indeplinit.
Deznadajduita, stie ca este parasita.
Aude cuvintele lui. Minciuna lui...
(Nu stiu cat de bine a iesit :)) va multumesc oricum ca va pierdeti timpul citind astea :D )
See ya`!:*
miercuri, 5 ianuarie 2011
1000 de vise si o singura realitate
Mereu vreau sa dau timpul inapoi. Mereu imi spun "Nu o sa mai am regrete" dar in secunda urmatoare regret de un lucru nefacut. Mi-am facut o lista de dorinte. Mai mult sufletesti :
Vreau sa ma suni si sa-mi dai mesaje ca odinioara.
Vreau sa ma strangi in brate pana tip de durere.
Vreau sa ma privesti cu ochii tai luminosi si sa-mi spui cat de nebuna sunt.
Vreau sa ma arunci in zapada si sa ma bulgaresti.
Vreau sa mai pierdem noptile vorbind la telefon sau la web.
Vreau sa dansam pe o plaja singuratica la miezul noptii.
Vreau sa dorm in bratele tale.
Vreau ca fiecare picatura de roua sa semnifice o parte din iubirea ta.
Vreau ca fiecare fulg de nea sa-ti arate iubirea mea.
Vreau sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima.
Vreau sa-ti zambesc de fiecare data cand esti suparat.
Vreau sa ma faci sa rad asa cum o faceai candva (sau chiar si acum).
Vreau mai mult trecut.
Sau vreau amintiri in viitor.
Vreau cam multe nu? Asa e firea umana. Cand are mult isi doreste si mai mult.
(a nu fi interpretat de oricine! va rog! :)) e doar asa, o amestecatura de sentimente vechi si noi aranjate special ca sa iasa un post simpatic si pe placul unora dintre cititorii mei :D )
See ya`!:*
Vreau sa ma suni si sa-mi dai mesaje ca odinioara.
Vreau sa ma strangi in brate pana tip de durere.
Vreau sa ma privesti cu ochii tai luminosi si sa-mi spui cat de nebuna sunt.
Vreau sa ma arunci in zapada si sa ma bulgaresti.
Vreau sa mai pierdem noptile vorbind la telefon sau la web.
Vreau sa dansam pe o plaja singuratica la miezul noptii.
Vreau sa dorm in bratele tale.
Vreau ca fiecare picatura de roua sa semnifice o parte din iubirea ta.
Vreau ca fiecare fulg de nea sa-ti arate iubirea mea.
Vreau sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima.
Vreau sa-ti zambesc de fiecare data cand esti suparat.
Vreau sa ma faci sa rad asa cum o faceai candva (sau chiar si acum).
Vreau mai mult trecut.
Sau vreau amintiri in viitor.
Vreau cam multe nu? Asa e firea umana. Cand are mult isi doreste si mai mult.
(a nu fi interpretat de oricine! va rog! :)) e doar asa, o amestecatura de sentimente vechi si noi aranjate special ca sa iasa un post simpatic si pe placul unora dintre cititorii mei :D )
See ya`!:*
marți, 4 ianuarie 2011
Episodul 7
Trecuse o luna de cand nimeni nu mai stia nimic de Emma. Telefonul ei era inchis non-stop, iar Bobby se prefacea ca nu stie nimic despre ea. Kristine incepuse sa se ingrijoreze si incetul cu incetul tindea catre o depresie. Mark nu observase chestia asta, nestiind cat suport ii oferea Emma Kristinei.
Dar, in ciuda acestor evenimente neplacute, viata "echipei alfa" mergea inainte, iar ziua de nastere a Kristinei se apropia, mai exact majoratul.
Visase o viata intreaga la acea clipa, acel 18 ani care, dupa spusele fratelui ei, ii dadea voie sa faca orice dorea. Visase o viata intreaga cum va deveni majora alaturi de prietenii ei. Insa, prietena ei cea mai buna care o ajutase si o ridicase in momentele cele mai grele era plecata...sau disparuta.
-Ce tort vrei pentru petrecere? o intreba Mark surazand.
-Unul delicios. Cu migdale, caramel, martipan, cocos...
-Ho, ho, ho! Deja facem shake!
-Bine fie. Migdale si martipan.
-Vreo forma anume?
-Mark, stii prea bine ca pe mine nu m-au preocupat niciodata detaliile acestea. Emma era intotdeauna cea care se ocupa de lucrurile astea si totul iesea perfect.
-Emma nu este aici si probabil nici nu va mai fi. Atat de prietena "perfecta" iti este.
-Sunt sigura ca i s-a intamplat ceva. Sau sufera pe undeva, singura, incercand sa alunge orice grija.
-Visezi prea multe. O sa ma ocup eu de petrecere. Eu si Anelysse.
-Ooo, vezi sa nu-mi cumpere tort cu roz si sclipici si coifuri cu Barbie.
-Ar fi cazul sa te maturizezi o data si sa incerci sa arati ca tu chiar meriti sa faci 18 ani.
Mark se rasti la ea intr-un mod neasteptat. Plin de repros, ca un tata enervat. Kristine se incrunta si pleca furioasa. Era sigura ca totul va fi un dezastru, dar in acel moment nu-si dorea o masina, nu-si dorea o vacanta exotica, nu-si dorea decat o cutie inalta din care sa iasa Emma. Apoi masina si vacanta.
Cu cateva zile inainte, Kristine pregatea singura toate invitatiile. Cu o urma de speranta in suflet, trimise la apartamentul Emmei 2 invitatii. Una pentru Bobby si una pentru Emma.
-Nu inteleg de ce inca speri. Tipa aia te-a uitat, n-o sa se mai intoarca!
-Daca nu vrei sa ma vezi iar prin baruri, fumata, atunci taci si sustine-ma. Macar acum, cand vine ziua mea.
Mark o certa si incerca sa o convinga s-o uite pe Emma. Dar in realitate si lui ii era dor de ea, de plimbarile cu motorul, de jocurile de twister, de serile pline cu filme de groaza si de certurile copilaresti la telefon. Si el mai avea o urma de speranta, poate chiar mai mare ca a Kristinei care ii spunea ca Emma se va intoarce in curand.
-Las-o balta. Nu se va intoarce. Du-te si pregateste-te. Nu mai e mult timp.
Kristine pleca gandindu-se la cat de idiot putea fi fratele ei uneori.
Fum, voci ridicate, baloane, pahare de cocktail-uri si zeci de cadouri asezate pe o masa. Baieti aranjati cu grija si la camasa pentru ca in seara asta sa impresioneze fetele. Fetele dichisite si imbacsite de fixativ si parfum se plimbau in uriasul salon cautand-o pe Kristine. Timida, asezata intr-un colt fara sa fie observata, fata se ruga ca timpul sa se scurga cat mai repede.
-Uite-o!
-Da, da, ea e.
-Cat de schimbata e.
-Nu-mi vine sa cred.
-Nu credeam ca o s-o mai vad vreodata.
-Dar unde a fost pana acum?
Toti cei din sala aveau privirile indreptate catre intrare. Mark statea linistit pe o canapea cu Anelysse si incerca sa-i explice regulile poker-ului, cand o auzi pe Kristine tipand:
-Yeyyyyyyy, ai veniiiiit!!
O fata inalta, bruneta, cu o rochie tip bandaj nuanta nude si un clutch negru, intinse larg bratele si o cuprinse pe Kristine in brate.
-De ce nu ai spus nimic? Unde ai fost? De ce aveai telefonul inchis?!
-E mult de povestit si de spus. ii raspunde Emma Kristinei pe un ton clar si un pic glacial.
-Parca te-ai schimbat...Tocuri de 10 si platforma?
-Niciodata sa nu spui niciodata, si Emma ii zambi ironic. Avem de petrecut in seara asta! Apoi vom sta de povesti si alte cele.
-Dar, cum a...
-Sttt! E timpul pentru distractie!
Soarele abia se zarea printre norii incarcati ai unui decembrie friguros. Emma se trezi fulgerator. Era imbracata intr-un tricou si pantaloni subtiri. Langa ea, Kristine dormea zambind. Desi nu era la ea acasa, Emma se simtea confortabil deoarece era casa Kristinei. Iesi usor din camera si cobori scarile incercand sa nu trezeasca pe nimeni.
-Cam devreme spre deosebire de vremurile bune...
-Uff, m-ai speriat!
-Mmm, se pare ca nu te-ai schimbat atat de mult pe cat zice lumea. o privi Mark ironic.
-Ce te face sa crezi ca m-am schimbat?
-Toata lumea spune asta si se observa din noul tau stil.
-Ce te face sa crezi ca nu m-am schimbat?!
-Asta ramane de vazut. Si nu cred ca sunt la interogatoriu.
-Da, ai dreptate.
-Si totusi, ora 7? Nici macar nu s-a luminat bine.
-Eu ca eu, dar tu? Insomnii sau te-a dat jos din pat Anelysse?
-Mmnu...sa zicem insomnii.
-Saraca. Ii recomand eu un ORL-ist bun. Imi imaginez ce rau e sa sforai...
-Dar nu...
-Stiu stiu.
-Esti mai rea ca de obicei.
-Nu stiu de ce n-as fi.
Mark se intinse pe sofaua din living obosit, in timp ce Emma il privea curioasa. Se duse in bucatarie si isi lua un pahar cu apa, iar apoi se intoarse in camera. In 15 minute se intoarse deja schimbata.
-Am plecat. Kristine inca doarme. Iti las astea. Ai toate detaliile in plic. Maine la ora 14, din fata Parcului Rossee.
-Ce?
-Citeste alea. Vorbim maine. Au revoir! ii spuse Emma pe un accent ciudat de frantuz.
Mark era complet confuz. Nimerise intr-o alta dimensiune sau erau de vina doar sforaiturile adanci ale Anelyssei? Deschise plicul nerabdator si gasi niste poze si o foaie plina cu informatii. Fotografiile erau facute pe o partie uriasa de unde se puteau observau un hotel in linii moderne si zapada stralucitoare. Pe foaie erau toate informatiile despre Hotel Sensa. In coltul foii era scrisa o notita "Cadoul meu pt Kriss, pt voi si pt noi. A nins destul ca sa ne facem de cap. Ora 14, nu uitati.". Si o semnatura rapida si cu stil. Pesemne, Emma isi schimbase chiar si semnatura.
O vreme destul de mohorata pentru o joi de decembrie. Vant rece, nori negrii si umiditate crescuta. Va ninge sau va ploua? Nu conteaza pentru "echipa alfa" care pleaca pentru cateva zile (poate chiar saptamani) la munte.
Mark opri masina in fata parcului in timp ce Kristine striga cat de entuziasmata este si cat o iubeste pe Emma. In spatele lui, Andi ii facea semne cu farurile semn ca si el este la fel de nerabdator. Din blocul vis-a-vis de parc, Emma cobora cu greu si trecu strada cu 2 valize uriase. Ori isi luase toata garderoba ori avea de gand sa stea mult timp intre fulgi de zapada.
-Si sa pornim! Eu ma duc in masina cu Andi. Tu, Emm, mergi cu Mark. spuse incantata Krstine.
-De ce eu?!
-Stiu ca-ti place. Vorbim la telefon daca e ceva.
-Mmm, bine. Fie.
Nici nu pornira bine si Mark ii spuse:
-Faci ce faci si tot imi mananci zilele.
-De data asta kilometrii.
-Ha! Unde e Rob?
-E deja acolo. Ne asteapta. Hotelul e al tatalui sau asa ca putem face ce vrem, cat vrem si unde vrem.
-Ooo, ma bucur. spuse Mark cu jumatate de voce.
Pe drum, Emma si Mark se simtira ca in vremurile lor bune. Uitasera parca toate conflictele si probleme din ultima perioada, cand Emma isi aminti si-l intreba:
-Dar Anelysse unde este?
-Nu poate veni...
-Ooo, noroc ca nu vine altfel nu am fi putut dormi din cauza ei.
-Nu mai fii rea. E doar o problema a sinuzitei.
-E greu rau sa te duci la un doctor.
-Ii este frica si punct.
Cand ajunsera acolo, observara ca uriasul lor oras plin de ploaie nu se putea compara cu -10 grade si brazi incarcati de zapada.
-Uuraaa, cel mai frumos cadou de ziua mea! tipa Kristine cu mainile deja inghetate.
-Sa intram in hotel, Rob probabil ne asteapta.
Mark o privi pe Emma cu gelozie gandindu-se ce s-a intamplat cu ea.
Dupa ce se instalara si observara ca afara deja se intunecase, Rob propuse sa mearga cu toti la un cafe si sa se incalzeasca cu o ciocolata calda sau expresso.
-Deci, cat timp stam aici? intreba Mark suspicios.
-Cat vreti. Ma gandeam sa petrecem chiar si Craciunul aici. E foarte frumos in timpul iernii aici. Brazi impodobiti, zapada din abundenta, oameni cumsecade.
-Asta puteam gasi si in oras, la noi acasa.
-Da, dar aici oamenii sunt facuti DOAR pentru aceste lucruri, acolo lumea se schimba de la anotimp la anotimp.
Mark dadu ochii peste cap si prefera sa taca.
-Oricum, nu sunteti obligati sa faceti tot ce fac ceilalti. Partia se sky este non-stop deschisa si supravegheata. Patinoarul are program pana la 00, insa in week-end-uri este si el non-stop. La piscina si la sauna hotelului aveti acces gratuit. Micul dejun se serveste in stil suedez pana la ora 10.
-Mai e mult? intreba Kristine plictisita, cand un baiat inalt, saten, cu ochii verzui, aparu printre ei, etalandu-si zambetul ca de zapada.
-Gata, gata, Rob, nu-i mai plictisi! Ne putem distra si fara regulamentul tau.
Toti ramasera uimiti. Poate din cauza plictiselii, poate din cauza sarmului baiatului.
-Ah, am uitat sa ma prezint. Eu sunt Roger, cel mai bun prieten al lui Rob si instructor de sporturi de iarna.
Rob il privea cu un suras ironic pe prietenul lui ca si cum ar fi stiut de replicile lui.
-Rob, Roger...Dar voua cine v-a pus numele? intreba Mark, vrand sa para superior.
-Sunt niste nume moderne si placute auzului. Cine s-aseamana, s-aduna. Dar pe voi cum va cheama? spuse Roger.
-Kristine, 18 ani recent! sari fata cu un zambet urias pe fata.
-Puteai sa tipi mai tare! Poate te auzea tot hotelul..O reclama, un afis...i-o taie Mark scurt.
-Dar tu cine esti, eroule? Sa nu-mi spui ca te cheama Hercule...ii zambi prietenos Roger.
-Mark. Mark MacLaren. Fratele Kristinei.
Apoi numele celorlalti cursera linistit. Numai la Emma, Roger avu ceva de completat:
-Actual Emma van Hausard, viitoare Emma Lasenhalf. Nu-i asa, Rob?
Simtindu-se putin jenat, Rob schmba subiectul propunand sa mearga la patrinoar. Primele doua zile au decurs destul de linistit, iar ,,echipa alfa" & co. au skiat non-stop si mai inotau din cand in cand.
La micul dejun, Mark era foarte energic si incerca sa arate tuturor asta.
-Si ce facem azi? Mergem sa escaladam muntele?
-Nu, este prea periculos! protesta Rob.
-Ce stii tu? Am mai facut asta, nu, Emma? Ne pricepem sa facem asta. Plus ca nu sunteti obligati sa faceti toti alpinism.
-Nu, Rob are dreptate. De o saptamana avem cod de avalanse in zona unde fac profesionistii alpinism. Si eu as vrea sa fac, dar acum ceva timp, 2 alpinisti abia au fost salvati. E chiar periculos. V-o spun eu ca instructor. afirma Roger serios.
-Huh. ofta Mark dand ochii peste cap.
-Putem sa facem la baza muntelui daca vreti.
-Da! Perfect pentru incepatori! il aproba cuminte Kristine pe Roger.
-Bine. Cine vrea, in 30 de minute in holul hotelului. Sa fiti imbracati corespunzator.
Erau toti adunati pe hol, cand Rob cu Roger aparura imbracati in acele costume montane in care doar actorii din filme arata bine. Kristine era deja ametita, pe cand Mark fierbea de suparare si gelozie.
In drum spre baza incepatorilor, Mark statea destul de aproape de Emma fiindca Rob cu Roger (dublu R cum ii numea Mark) faceau pe ghizii si interesantii in fata tuturor.
-Stii bine ca nu aveam noi norocul de nicio avalansa acolo sus, ii reprosa Mark.
-Da, probabil, dar mai bine ascultam sfatul unor profesionisti.
-Haha, pun pariu ca eu sunt mai bun ca ei doi la un loc. Haide, Emma! Hai sa mergem doar noi.
-Nu! Nu vreau sa mor asa tanara si mai ales langa tine!
-Bine, nu vrei, nu vrei.
Pe langa ei tocmai era indicatorul ,,Alpinism de peste 500 m".
-Eu o iau pe aici. Ne vedem diseara.
-Mark, stai! Mark! Mark!! tipa Emma in zadar.
Vazand ca ceilalti se indepartasera destul, Emma decise sa se duca dupa Mark: ,,Daca tot am fluturasii, macar sa stiu ca nu-l las sa moara singur".
-Mark, asteapta!..
-Haha, nebuno! Stiam eu ca inca ai spiritul ala de aventuriera. ii zambi Mark larg.
-Ce se intampla daca ne prinde o avalansa?
-Dintotdeauna am visat sa mor erou. Ziarele si revistele vor scrie ca am murit salvand o fata frumoasa, pe tine!
-Ha ha! Eu am venit sa te salvez pe tine, uratule, asa ca taci din gura.
-O sa se ingrijoreze scumpul tau Rob pentru tine. O sa spuna ca te-am rapit.
-Uuu, poate am norocul sa ma salveze o avalansa sau un urs de tine!
In timp ce Mark si Emma incepura deja sa se catere pe peretele stancos, ceilalti observara lipsa lor.
-Probabil Mark a convins-o pe Emma sa se duca la alpinism pentru profesionisti. spuse Andi calm.
-Hmm, nu cred. N-o vad pe Emma atat de atasata de el, il contrarie Kristine.
-Atunci?
-Probabil s-a dus dupa el sa-l faca sa se razgandeasca.
Bietul Rob asculta discutia lor uimit. Ce era pana la urma intre el si Emma? Ar trebui sa aiba incredere in ea. Poate chiar este in pericol.
-Stii, Mark, cred ca ar trebui sa ne intoarcem.
-Ohh, haide! Nu fii fricoasa. Mai avem un pic si ajungem la platforma de 1500 de m.
-De acolo ne intoarcem, da? spuse Emma obosita.
-Vedem. Mai avem destul timp.
-E prea puternic soarele. Daca incepe zapada sa se topeasca, or sa se desprinda bucati din varf si or sa se formeze avalanse.
-Bla bla! N-avem noi norocul asta si daca-l avem, o sa scapam.
-Gandesti prea pozitiv pentru o situatie ca asta.
In 30 de minute, cei doi erau pe platforma de 1500 m.
-E bine facut muntele asta, afirma Mark.
-De parca ar fi corpul unui adolescent sportiv.
-Haha, ce glumeata esti.
-Hai sa ne odihnim putin. Am obosit.
-Asa sunt fetele...
-Mda. Nu avem semnal apropo! Asa ca daca murim nu va stii nimeni...
-Ehh, tot eroi ramanem. Eroul Mark MacLaren.
-Sigur.
Emma se aseza pe zapada, dandu-si jos manusile. Mainile ei inca erau calde. Mark ii privea vrajit buzele si obrajii rosii. Soarele ii transforma ochii caprui intr-unii aurii cu tenta verzuie.
-Ce te uiti asa la mine? ii zambi Emma.
Mark ii arata acel zambet sarmant al lui in care spune "I`m yours" si o lua pe Emma puternic in brate si incepu sa o sarute. Spre surprinderea lui, Emma nu se opuse si accepta sarutul indelungat. Cand credeau ca totul e ok si mai bine nu se putea, pamantul incepu sa se cutremure incet.
-Mark, nu mai face glume. Ai Parkinson? spuse Emma pe un ton glumet.
-Nu e gluma.
Amandoi se ridicara de pe zapada rece si privira cum o imensitate de praf alb se rasturna spre ei. Da, o avalansa. Mark a apuca pe Emma de mana si incepura sa alerge paralel cu marginea platformei. Incercand sa fuga de avalansa, pamantul se surpa dintr-o data cu ei doi, ajungand intr-un crater imens.
-Emma, Emma, Emm!! tipa Mark.
Dand la o parte zapada care mai era si praful din jur o zari pe Emma inconstienta. Se apropie speriat de trupul fetei observandu-i taietura de pe obraz.
-Emma, ma auzi?? Emma?
Fata insa nu raspundea. Mark privi in sus unde cerul abia se zarea si tipa:
-Ce am facuuuut?!
TO BE CONTINUED...
(O pauza cam lunga zic eu. Urmeaza cat de curand episodul 8, ca de sarbatorile care au cam trecut :D. Profit de asta sa va urez un an nou plin de sanatate si bucurii! Printre viitoarele episoade o sa mai strecor si niste post-uri cum obisnuiam eu, candva. Pline de emotii si sentimente.)
See ya`!:*
Dar, in ciuda acestor evenimente neplacute, viata "echipei alfa" mergea inainte, iar ziua de nastere a Kristinei se apropia, mai exact majoratul.
Visase o viata intreaga la acea clipa, acel 18 ani care, dupa spusele fratelui ei, ii dadea voie sa faca orice dorea. Visase o viata intreaga cum va deveni majora alaturi de prietenii ei. Insa, prietena ei cea mai buna care o ajutase si o ridicase in momentele cele mai grele era plecata...sau disparuta.
-Ce tort vrei pentru petrecere? o intreba Mark surazand.
-Unul delicios. Cu migdale, caramel, martipan, cocos...
-Ho, ho, ho! Deja facem shake!
-Bine fie. Migdale si martipan.
-Vreo forma anume?
-Mark, stii prea bine ca pe mine nu m-au preocupat niciodata detaliile acestea. Emma era intotdeauna cea care se ocupa de lucrurile astea si totul iesea perfect.
-Emma nu este aici si probabil nici nu va mai fi. Atat de prietena "perfecta" iti este.
-Sunt sigura ca i s-a intamplat ceva. Sau sufera pe undeva, singura, incercand sa alunge orice grija.
-Visezi prea multe. O sa ma ocup eu de petrecere. Eu si Anelysse.
-Ooo, vezi sa nu-mi cumpere tort cu roz si sclipici si coifuri cu Barbie.
-Ar fi cazul sa te maturizezi o data si sa incerci sa arati ca tu chiar meriti sa faci 18 ani.
Mark se rasti la ea intr-un mod neasteptat. Plin de repros, ca un tata enervat. Kristine se incrunta si pleca furioasa. Era sigura ca totul va fi un dezastru, dar in acel moment nu-si dorea o masina, nu-si dorea o vacanta exotica, nu-si dorea decat o cutie inalta din care sa iasa Emma. Apoi masina si vacanta.
Cu cateva zile inainte, Kristine pregatea singura toate invitatiile. Cu o urma de speranta in suflet, trimise la apartamentul Emmei 2 invitatii. Una pentru Bobby si una pentru Emma.
-Nu inteleg de ce inca speri. Tipa aia te-a uitat, n-o sa se mai intoarca!
-Daca nu vrei sa ma vezi iar prin baruri, fumata, atunci taci si sustine-ma. Macar acum, cand vine ziua mea.
Mark o certa si incerca sa o convinga s-o uite pe Emma. Dar in realitate si lui ii era dor de ea, de plimbarile cu motorul, de jocurile de twister, de serile pline cu filme de groaza si de certurile copilaresti la telefon. Si el mai avea o urma de speranta, poate chiar mai mare ca a Kristinei care ii spunea ca Emma se va intoarce in curand.
-Las-o balta. Nu se va intoarce. Du-te si pregateste-te. Nu mai e mult timp.
Kristine pleca gandindu-se la cat de idiot putea fi fratele ei uneori.
Fum, voci ridicate, baloane, pahare de cocktail-uri si zeci de cadouri asezate pe o masa. Baieti aranjati cu grija si la camasa pentru ca in seara asta sa impresioneze fetele. Fetele dichisite si imbacsite de fixativ si parfum se plimbau in uriasul salon cautand-o pe Kristine. Timida, asezata intr-un colt fara sa fie observata, fata se ruga ca timpul sa se scurga cat mai repede.
-Uite-o!
-Da, da, ea e.
-Cat de schimbata e.
-Nu-mi vine sa cred.
-Nu credeam ca o s-o mai vad vreodata.
-Dar unde a fost pana acum?
Toti cei din sala aveau privirile indreptate catre intrare. Mark statea linistit pe o canapea cu Anelysse si incerca sa-i explice regulile poker-ului, cand o auzi pe Kristine tipand:
-Yeyyyyyyy, ai veniiiiit!!
O fata inalta, bruneta, cu o rochie tip bandaj nuanta nude si un clutch negru, intinse larg bratele si o cuprinse pe Kristine in brate.
-De ce nu ai spus nimic? Unde ai fost? De ce aveai telefonul inchis?!
-E mult de povestit si de spus. ii raspunde Emma Kristinei pe un ton clar si un pic glacial.
-Parca te-ai schimbat...Tocuri de 10 si platforma?
-Niciodata sa nu spui niciodata, si Emma ii zambi ironic. Avem de petrecut in seara asta! Apoi vom sta de povesti si alte cele.
-Dar, cum a...
-Sttt! E timpul pentru distractie!
Soarele abia se zarea printre norii incarcati ai unui decembrie friguros. Emma se trezi fulgerator. Era imbracata intr-un tricou si pantaloni subtiri. Langa ea, Kristine dormea zambind. Desi nu era la ea acasa, Emma se simtea confortabil deoarece era casa Kristinei. Iesi usor din camera si cobori scarile incercand sa nu trezeasca pe nimeni.
-Cam devreme spre deosebire de vremurile bune...
-Uff, m-ai speriat!
-Mmm, se pare ca nu te-ai schimbat atat de mult pe cat zice lumea. o privi Mark ironic.
-Ce te face sa crezi ca m-am schimbat?
-Toata lumea spune asta si se observa din noul tau stil.
-Ce te face sa crezi ca nu m-am schimbat?!
-Asta ramane de vazut. Si nu cred ca sunt la interogatoriu.
-Da, ai dreptate.
-Si totusi, ora 7? Nici macar nu s-a luminat bine.
-Eu ca eu, dar tu? Insomnii sau te-a dat jos din pat Anelysse?
-Mmnu...sa zicem insomnii.
-Saraca. Ii recomand eu un ORL-ist bun. Imi imaginez ce rau e sa sforai...
-Dar nu...
-Stiu stiu.
-Esti mai rea ca de obicei.
-Nu stiu de ce n-as fi.
Mark se intinse pe sofaua din living obosit, in timp ce Emma il privea curioasa. Se duse in bucatarie si isi lua un pahar cu apa, iar apoi se intoarse in camera. In 15 minute se intoarse deja schimbata.
-Am plecat. Kristine inca doarme. Iti las astea. Ai toate detaliile in plic. Maine la ora 14, din fata Parcului Rossee.
-Ce?
-Citeste alea. Vorbim maine. Au revoir! ii spuse Emma pe un accent ciudat de frantuz.
Mark era complet confuz. Nimerise intr-o alta dimensiune sau erau de vina doar sforaiturile adanci ale Anelyssei? Deschise plicul nerabdator si gasi niste poze si o foaie plina cu informatii. Fotografiile erau facute pe o partie uriasa de unde se puteau observau un hotel in linii moderne si zapada stralucitoare. Pe foaie erau toate informatiile despre Hotel Sensa. In coltul foii era scrisa o notita "Cadoul meu pt Kriss, pt voi si pt noi. A nins destul ca sa ne facem de cap. Ora 14, nu uitati.". Si o semnatura rapida si cu stil. Pesemne, Emma isi schimbase chiar si semnatura.
O vreme destul de mohorata pentru o joi de decembrie. Vant rece, nori negrii si umiditate crescuta. Va ninge sau va ploua? Nu conteaza pentru "echipa alfa" care pleaca pentru cateva zile (poate chiar saptamani) la munte.
Mark opri masina in fata parcului in timp ce Kristine striga cat de entuziasmata este si cat o iubeste pe Emma. In spatele lui, Andi ii facea semne cu farurile semn ca si el este la fel de nerabdator. Din blocul vis-a-vis de parc, Emma cobora cu greu si trecu strada cu 2 valize uriase. Ori isi luase toata garderoba ori avea de gand sa stea mult timp intre fulgi de zapada.
-Si sa pornim! Eu ma duc in masina cu Andi. Tu, Emm, mergi cu Mark. spuse incantata Krstine.
-De ce eu?!
-Stiu ca-ti place. Vorbim la telefon daca e ceva.
-Mmm, bine. Fie.
Nici nu pornira bine si Mark ii spuse:
-Faci ce faci si tot imi mananci zilele.
-De data asta kilometrii.
-Ha! Unde e Rob?
-E deja acolo. Ne asteapta. Hotelul e al tatalui sau asa ca putem face ce vrem, cat vrem si unde vrem.
-Ooo, ma bucur. spuse Mark cu jumatate de voce.
Pe drum, Emma si Mark se simtira ca in vremurile lor bune. Uitasera parca toate conflictele si probleme din ultima perioada, cand Emma isi aminti si-l intreba:
-Dar Anelysse unde este?
-Nu poate veni...
-Ooo, noroc ca nu vine altfel nu am fi putut dormi din cauza ei.
-Nu mai fii rea. E doar o problema a sinuzitei.
-E greu rau sa te duci la un doctor.
-Ii este frica si punct.
Cand ajunsera acolo, observara ca uriasul lor oras plin de ploaie nu se putea compara cu -10 grade si brazi incarcati de zapada.
-Uuraaa, cel mai frumos cadou de ziua mea! tipa Kristine cu mainile deja inghetate.
-Sa intram in hotel, Rob probabil ne asteapta.
Mark o privi pe Emma cu gelozie gandindu-se ce s-a intamplat cu ea.
Dupa ce se instalara si observara ca afara deja se intunecase, Rob propuse sa mearga cu toti la un cafe si sa se incalzeasca cu o ciocolata calda sau expresso.
-Deci, cat timp stam aici? intreba Mark suspicios.
-Cat vreti. Ma gandeam sa petrecem chiar si Craciunul aici. E foarte frumos in timpul iernii aici. Brazi impodobiti, zapada din abundenta, oameni cumsecade.
-Asta puteam gasi si in oras, la noi acasa.
-Da, dar aici oamenii sunt facuti DOAR pentru aceste lucruri, acolo lumea se schimba de la anotimp la anotimp.
Mark dadu ochii peste cap si prefera sa taca.
-Oricum, nu sunteti obligati sa faceti tot ce fac ceilalti. Partia se sky este non-stop deschisa si supravegheata. Patinoarul are program pana la 00, insa in week-end-uri este si el non-stop. La piscina si la sauna hotelului aveti acces gratuit. Micul dejun se serveste in stil suedez pana la ora 10.
-Mai e mult? intreba Kristine plictisita, cand un baiat inalt, saten, cu ochii verzui, aparu printre ei, etalandu-si zambetul ca de zapada.
-Gata, gata, Rob, nu-i mai plictisi! Ne putem distra si fara regulamentul tau.
Toti ramasera uimiti. Poate din cauza plictiselii, poate din cauza sarmului baiatului.
-Ah, am uitat sa ma prezint. Eu sunt Roger, cel mai bun prieten al lui Rob si instructor de sporturi de iarna.
Rob il privea cu un suras ironic pe prietenul lui ca si cum ar fi stiut de replicile lui.
-Rob, Roger...Dar voua cine v-a pus numele? intreba Mark, vrand sa para superior.
-Sunt niste nume moderne si placute auzului. Cine s-aseamana, s-aduna. Dar pe voi cum va cheama? spuse Roger.
-Kristine, 18 ani recent! sari fata cu un zambet urias pe fata.
-Puteai sa tipi mai tare! Poate te auzea tot hotelul..O reclama, un afis...i-o taie Mark scurt.
-Dar tu cine esti, eroule? Sa nu-mi spui ca te cheama Hercule...ii zambi prietenos Roger.
-Mark. Mark MacLaren. Fratele Kristinei.
Apoi numele celorlalti cursera linistit. Numai la Emma, Roger avu ceva de completat:
-Actual Emma van Hausard, viitoare Emma Lasenhalf. Nu-i asa, Rob?
Simtindu-se putin jenat, Rob schmba subiectul propunand sa mearga la patrinoar. Primele doua zile au decurs destul de linistit, iar ,,echipa alfa" & co. au skiat non-stop si mai inotau din cand in cand.
La micul dejun, Mark era foarte energic si incerca sa arate tuturor asta.
-Si ce facem azi? Mergem sa escaladam muntele?
-Nu, este prea periculos! protesta Rob.
-Ce stii tu? Am mai facut asta, nu, Emma? Ne pricepem sa facem asta. Plus ca nu sunteti obligati sa faceti toti alpinism.
-Nu, Rob are dreptate. De o saptamana avem cod de avalanse in zona unde fac profesionistii alpinism. Si eu as vrea sa fac, dar acum ceva timp, 2 alpinisti abia au fost salvati. E chiar periculos. V-o spun eu ca instructor. afirma Roger serios.
-Huh. ofta Mark dand ochii peste cap.
-Putem sa facem la baza muntelui daca vreti.
-Da! Perfect pentru incepatori! il aproba cuminte Kristine pe Roger.
-Bine. Cine vrea, in 30 de minute in holul hotelului. Sa fiti imbracati corespunzator.
Erau toti adunati pe hol, cand Rob cu Roger aparura imbracati in acele costume montane in care doar actorii din filme arata bine. Kristine era deja ametita, pe cand Mark fierbea de suparare si gelozie.
In drum spre baza incepatorilor, Mark statea destul de aproape de Emma fiindca Rob cu Roger (dublu R cum ii numea Mark) faceau pe ghizii si interesantii in fata tuturor.
-Stii bine ca nu aveam noi norocul de nicio avalansa acolo sus, ii reprosa Mark.
-Da, probabil, dar mai bine ascultam sfatul unor profesionisti.
-Haha, pun pariu ca eu sunt mai bun ca ei doi la un loc. Haide, Emma! Hai sa mergem doar noi.
-Nu! Nu vreau sa mor asa tanara si mai ales langa tine!
-Bine, nu vrei, nu vrei.
Pe langa ei tocmai era indicatorul ,,Alpinism de peste 500 m".
-Eu o iau pe aici. Ne vedem diseara.
-Mark, stai! Mark! Mark!! tipa Emma in zadar.
Vazand ca ceilalti se indepartasera destul, Emma decise sa se duca dupa Mark: ,,Daca tot am fluturasii, macar sa stiu ca nu-l las sa moara singur".
-Mark, asteapta!..
-Haha, nebuno! Stiam eu ca inca ai spiritul ala de aventuriera. ii zambi Mark larg.
-Ce se intampla daca ne prinde o avalansa?
-Dintotdeauna am visat sa mor erou. Ziarele si revistele vor scrie ca am murit salvand o fata frumoasa, pe tine!
-Ha ha! Eu am venit sa te salvez pe tine, uratule, asa ca taci din gura.
-O sa se ingrijoreze scumpul tau Rob pentru tine. O sa spuna ca te-am rapit.
-Uuu, poate am norocul sa ma salveze o avalansa sau un urs de tine!
In timp ce Mark si Emma incepura deja sa se catere pe peretele stancos, ceilalti observara lipsa lor.
-Probabil Mark a convins-o pe Emma sa se duca la alpinism pentru profesionisti. spuse Andi calm.
-Hmm, nu cred. N-o vad pe Emma atat de atasata de el, il contrarie Kristine.
-Atunci?
-Probabil s-a dus dupa el sa-l faca sa se razgandeasca.
Bietul Rob asculta discutia lor uimit. Ce era pana la urma intre el si Emma? Ar trebui sa aiba incredere in ea. Poate chiar este in pericol.
-Stii, Mark, cred ca ar trebui sa ne intoarcem.
-Ohh, haide! Nu fii fricoasa. Mai avem un pic si ajungem la platforma de 1500 de m.
-De acolo ne intoarcem, da? spuse Emma obosita.
-Vedem. Mai avem destul timp.
-E prea puternic soarele. Daca incepe zapada sa se topeasca, or sa se desprinda bucati din varf si or sa se formeze avalanse.
-Bla bla! N-avem noi norocul asta si daca-l avem, o sa scapam.
-Gandesti prea pozitiv pentru o situatie ca asta.
In 30 de minute, cei doi erau pe platforma de 1500 m.
-E bine facut muntele asta, afirma Mark.
-De parca ar fi corpul unui adolescent sportiv.
-Haha, ce glumeata esti.
-Hai sa ne odihnim putin. Am obosit.
-Asa sunt fetele...
-Mda. Nu avem semnal apropo! Asa ca daca murim nu va stii nimeni...
-Ehh, tot eroi ramanem. Eroul Mark MacLaren.
-Sigur.
Emma se aseza pe zapada, dandu-si jos manusile. Mainile ei inca erau calde. Mark ii privea vrajit buzele si obrajii rosii. Soarele ii transforma ochii caprui intr-unii aurii cu tenta verzuie.
-Ce te uiti asa la mine? ii zambi Emma.
Mark ii arata acel zambet sarmant al lui in care spune "I`m yours" si o lua pe Emma puternic in brate si incepu sa o sarute. Spre surprinderea lui, Emma nu se opuse si accepta sarutul indelungat. Cand credeau ca totul e ok si mai bine nu se putea, pamantul incepu sa se cutremure incet.
-Mark, nu mai face glume. Ai Parkinson? spuse Emma pe un ton glumet.
-Nu e gluma.
Amandoi se ridicara de pe zapada rece si privira cum o imensitate de praf alb se rasturna spre ei. Da, o avalansa. Mark a apuca pe Emma de mana si incepura sa alerge paralel cu marginea platformei. Incercand sa fuga de avalansa, pamantul se surpa dintr-o data cu ei doi, ajungand intr-un crater imens.
-Emma, Emma, Emm!! tipa Mark.
Dand la o parte zapada care mai era si praful din jur o zari pe Emma inconstienta. Se apropie speriat de trupul fetei observandu-i taietura de pe obraz.
-Emma, ma auzi?? Emma?
Fata insa nu raspundea. Mark privi in sus unde cerul abia se zarea si tipa:
-Ce am facuuuut?!
TO BE CONTINUED...
(O pauza cam lunga zic eu. Urmeaza cat de curand episodul 8, ca de sarbatorile care au cam trecut :D. Profit de asta sa va urez un an nou plin de sanatate si bucurii! Printre viitoarele episoade o sa mai strecor si niste post-uri cum obisnuiam eu, candva. Pline de emotii si sentimente.)
See ya`!:*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)