Fuge, inconjurata doar de aerul rece si ceata deasa. Lacrimile-i curg pe obrazul rece si alb. Stie ca nu mai are pe nimeni. Chiar daca mai are, acele persoane sunt NIMENI. Se opreste gafaind si privind lumina lunii care zace ascunsa printre norii fumurii. Isi priveste mainile incalzite de niste manusi turcoaz. Si le scoate incet, iar mainile ei ingheata instantaneu transformandu-se intr-un desert albicios. Priveste in jur si transforma ceata in mintea ei intr-o oglinda infinita. Se priveste si vede doar o fata trista inecata in lacrimi.
Incepe sa planga si mai tare si fuge, fuge, fuge. Dintr-odata se opreste, simtind o mana pe spatele ei. Se intoarce plina de speranta, insa in jurul ei se afla numai ceata oglindita si lumina vaga a lunii.
Tipa cat poate de tare, sperand sa o poata ajuta cineva. Insa nimeni, nimeni nu o aude. E si normal, doar nu are pe nimeni.
Cade in genunghi deznadajduita. Blugii subtiri care ii invaluie genunchii firavi se murdaresc incet, incet de noroi. Priveste in gol, oglinda devenind un orizont vid infinit. Lacrimile-i ingheata incet pe obraji. Simte cum inca aude cuvintele lui, minciunile lui. Sufletul isi aminteste de sentimentul dezamagirii profunde in care este inca inecat.
In jurul ei, stelele incep sa cada. Sa-si puna 1000 de dorinte? Nu. Sunt prea putine. Iar cele deja puse, nu s-au indeplinit.
Deznadajduita, stie ca este parasita.
Aude cuvintele lui. Minciuna lui...
(Nu stiu cat de bine a iesit :)) va multumesc oricum ca va pierdeti timpul citind astea :D )
See ya`!:*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu