Mereu vreau sa dau timpul inapoi. Mereu imi spun "Nu o sa mai am regrete" dar in secunda urmatoare regret de un lucru nefacut. Mi-am facut o lista de dorinte. Mai mult sufletesti :
Vreau sa ma suni si sa-mi dai mesaje ca odinioara.
Vreau sa ma strangi in brate pana tip de durere.
Vreau sa ma privesti cu ochii tai luminosi si sa-mi spui cat de nebuna sunt.
Vreau sa ma arunci in zapada si sa ma bulgaresti.
Vreau sa mai pierdem noptile vorbind la telefon sau la web.
Vreau sa dansam pe o plaja singuratica la miezul noptii.
Vreau sa dorm in bratele tale.
Vreau ca fiecare picatura de roua sa semnifice o parte din iubirea ta.
Vreau ca fiecare fulg de nea sa-ti arate iubirea mea.
Vreau sa traim fiecare zi ca si cum ar fi ultima.
Vreau sa-ti zambesc de fiecare data cand esti suparat.
Vreau sa ma faci sa rad asa cum o faceai candva (sau chiar si acum).
Vreau mai mult trecut.
Sau vreau amintiri in viitor.
Vreau cam multe nu? Asa e firea umana. Cand are mult isi doreste si mai mult.
(a nu fi interpretat de oricine! va rog! :)) e doar asa, o amestecatura de sentimente vechi si noi aranjate special ca sa iasa un post simpatic si pe placul unora dintre cititorii mei :D )
See ya`!:*
miercuri, 5 ianuarie 2011
marți, 4 ianuarie 2011
Episodul 7
Trecuse o luna de cand nimeni nu mai stia nimic de Emma. Telefonul ei era inchis non-stop, iar Bobby se prefacea ca nu stie nimic despre ea. Kristine incepuse sa se ingrijoreze si incetul cu incetul tindea catre o depresie. Mark nu observase chestia asta, nestiind cat suport ii oferea Emma Kristinei.
Dar, in ciuda acestor evenimente neplacute, viata "echipei alfa" mergea inainte, iar ziua de nastere a Kristinei se apropia, mai exact majoratul.
Visase o viata intreaga la acea clipa, acel 18 ani care, dupa spusele fratelui ei, ii dadea voie sa faca orice dorea. Visase o viata intreaga cum va deveni majora alaturi de prietenii ei. Insa, prietena ei cea mai buna care o ajutase si o ridicase in momentele cele mai grele era plecata...sau disparuta.
-Ce tort vrei pentru petrecere? o intreba Mark surazand.
-Unul delicios. Cu migdale, caramel, martipan, cocos...
-Ho, ho, ho! Deja facem shake!
-Bine fie. Migdale si martipan.
-Vreo forma anume?
-Mark, stii prea bine ca pe mine nu m-au preocupat niciodata detaliile acestea. Emma era intotdeauna cea care se ocupa de lucrurile astea si totul iesea perfect.
-Emma nu este aici si probabil nici nu va mai fi. Atat de prietena "perfecta" iti este.
-Sunt sigura ca i s-a intamplat ceva. Sau sufera pe undeva, singura, incercand sa alunge orice grija.
-Visezi prea multe. O sa ma ocup eu de petrecere. Eu si Anelysse.
-Ooo, vezi sa nu-mi cumpere tort cu roz si sclipici si coifuri cu Barbie.
-Ar fi cazul sa te maturizezi o data si sa incerci sa arati ca tu chiar meriti sa faci 18 ani.
Mark se rasti la ea intr-un mod neasteptat. Plin de repros, ca un tata enervat. Kristine se incrunta si pleca furioasa. Era sigura ca totul va fi un dezastru, dar in acel moment nu-si dorea o masina, nu-si dorea o vacanta exotica, nu-si dorea decat o cutie inalta din care sa iasa Emma. Apoi masina si vacanta.
Cu cateva zile inainte, Kristine pregatea singura toate invitatiile. Cu o urma de speranta in suflet, trimise la apartamentul Emmei 2 invitatii. Una pentru Bobby si una pentru Emma.
-Nu inteleg de ce inca speri. Tipa aia te-a uitat, n-o sa se mai intoarca!
-Daca nu vrei sa ma vezi iar prin baruri, fumata, atunci taci si sustine-ma. Macar acum, cand vine ziua mea.
Mark o certa si incerca sa o convinga s-o uite pe Emma. Dar in realitate si lui ii era dor de ea, de plimbarile cu motorul, de jocurile de twister, de serile pline cu filme de groaza si de certurile copilaresti la telefon. Si el mai avea o urma de speranta, poate chiar mai mare ca a Kristinei care ii spunea ca Emma se va intoarce in curand.
-Las-o balta. Nu se va intoarce. Du-te si pregateste-te. Nu mai e mult timp.
Kristine pleca gandindu-se la cat de idiot putea fi fratele ei uneori.
Fum, voci ridicate, baloane, pahare de cocktail-uri si zeci de cadouri asezate pe o masa. Baieti aranjati cu grija si la camasa pentru ca in seara asta sa impresioneze fetele. Fetele dichisite si imbacsite de fixativ si parfum se plimbau in uriasul salon cautand-o pe Kristine. Timida, asezata intr-un colt fara sa fie observata, fata se ruga ca timpul sa se scurga cat mai repede.
-Uite-o!
-Da, da, ea e.
-Cat de schimbata e.
-Nu-mi vine sa cred.
-Nu credeam ca o s-o mai vad vreodata.
-Dar unde a fost pana acum?
Toti cei din sala aveau privirile indreptate catre intrare. Mark statea linistit pe o canapea cu Anelysse si incerca sa-i explice regulile poker-ului, cand o auzi pe Kristine tipand:
-Yeyyyyyyy, ai veniiiiit!!
O fata inalta, bruneta, cu o rochie tip bandaj nuanta nude si un clutch negru, intinse larg bratele si o cuprinse pe Kristine in brate.
-De ce nu ai spus nimic? Unde ai fost? De ce aveai telefonul inchis?!
-E mult de povestit si de spus. ii raspunde Emma Kristinei pe un ton clar si un pic glacial.
-Parca te-ai schimbat...Tocuri de 10 si platforma?
-Niciodata sa nu spui niciodata, si Emma ii zambi ironic. Avem de petrecut in seara asta! Apoi vom sta de povesti si alte cele.
-Dar, cum a...
-Sttt! E timpul pentru distractie!
Soarele abia se zarea printre norii incarcati ai unui decembrie friguros. Emma se trezi fulgerator. Era imbracata intr-un tricou si pantaloni subtiri. Langa ea, Kristine dormea zambind. Desi nu era la ea acasa, Emma se simtea confortabil deoarece era casa Kristinei. Iesi usor din camera si cobori scarile incercand sa nu trezeasca pe nimeni.
-Cam devreme spre deosebire de vremurile bune...
-Uff, m-ai speriat!
-Mmm, se pare ca nu te-ai schimbat atat de mult pe cat zice lumea. o privi Mark ironic.
-Ce te face sa crezi ca m-am schimbat?
-Toata lumea spune asta si se observa din noul tau stil.
-Ce te face sa crezi ca nu m-am schimbat?!
-Asta ramane de vazut. Si nu cred ca sunt la interogatoriu.
-Da, ai dreptate.
-Si totusi, ora 7? Nici macar nu s-a luminat bine.
-Eu ca eu, dar tu? Insomnii sau te-a dat jos din pat Anelysse?
-Mmnu...sa zicem insomnii.
-Saraca. Ii recomand eu un ORL-ist bun. Imi imaginez ce rau e sa sforai...
-Dar nu...
-Stiu stiu.
-Esti mai rea ca de obicei.
-Nu stiu de ce n-as fi.
Mark se intinse pe sofaua din living obosit, in timp ce Emma il privea curioasa. Se duse in bucatarie si isi lua un pahar cu apa, iar apoi se intoarse in camera. In 15 minute se intoarse deja schimbata.
-Am plecat. Kristine inca doarme. Iti las astea. Ai toate detaliile in plic. Maine la ora 14, din fata Parcului Rossee.
-Ce?
-Citeste alea. Vorbim maine. Au revoir! ii spuse Emma pe un accent ciudat de frantuz.
Mark era complet confuz. Nimerise intr-o alta dimensiune sau erau de vina doar sforaiturile adanci ale Anelyssei? Deschise plicul nerabdator si gasi niste poze si o foaie plina cu informatii. Fotografiile erau facute pe o partie uriasa de unde se puteau observau un hotel in linii moderne si zapada stralucitoare. Pe foaie erau toate informatiile despre Hotel Sensa. In coltul foii era scrisa o notita "Cadoul meu pt Kriss, pt voi si pt noi. A nins destul ca sa ne facem de cap. Ora 14, nu uitati.". Si o semnatura rapida si cu stil. Pesemne, Emma isi schimbase chiar si semnatura.
O vreme destul de mohorata pentru o joi de decembrie. Vant rece, nori negrii si umiditate crescuta. Va ninge sau va ploua? Nu conteaza pentru "echipa alfa" care pleaca pentru cateva zile (poate chiar saptamani) la munte.
Mark opri masina in fata parcului in timp ce Kristine striga cat de entuziasmata este si cat o iubeste pe Emma. In spatele lui, Andi ii facea semne cu farurile semn ca si el este la fel de nerabdator. Din blocul vis-a-vis de parc, Emma cobora cu greu si trecu strada cu 2 valize uriase. Ori isi luase toata garderoba ori avea de gand sa stea mult timp intre fulgi de zapada.
-Si sa pornim! Eu ma duc in masina cu Andi. Tu, Emm, mergi cu Mark. spuse incantata Krstine.
-De ce eu?!
-Stiu ca-ti place. Vorbim la telefon daca e ceva.
-Mmm, bine. Fie.
Nici nu pornira bine si Mark ii spuse:
-Faci ce faci si tot imi mananci zilele.
-De data asta kilometrii.
-Ha! Unde e Rob?
-E deja acolo. Ne asteapta. Hotelul e al tatalui sau asa ca putem face ce vrem, cat vrem si unde vrem.
-Ooo, ma bucur. spuse Mark cu jumatate de voce.
Pe drum, Emma si Mark se simtira ca in vremurile lor bune. Uitasera parca toate conflictele si probleme din ultima perioada, cand Emma isi aminti si-l intreba:
-Dar Anelysse unde este?
-Nu poate veni...
-Ooo, noroc ca nu vine altfel nu am fi putut dormi din cauza ei.
-Nu mai fii rea. E doar o problema a sinuzitei.
-E greu rau sa te duci la un doctor.
-Ii este frica si punct.
Cand ajunsera acolo, observara ca uriasul lor oras plin de ploaie nu se putea compara cu -10 grade si brazi incarcati de zapada.
-Uuraaa, cel mai frumos cadou de ziua mea! tipa Kristine cu mainile deja inghetate.
-Sa intram in hotel, Rob probabil ne asteapta.
Mark o privi pe Emma cu gelozie gandindu-se ce s-a intamplat cu ea.
Dupa ce se instalara si observara ca afara deja se intunecase, Rob propuse sa mearga cu toti la un cafe si sa se incalzeasca cu o ciocolata calda sau expresso.
-Deci, cat timp stam aici? intreba Mark suspicios.
-Cat vreti. Ma gandeam sa petrecem chiar si Craciunul aici. E foarte frumos in timpul iernii aici. Brazi impodobiti, zapada din abundenta, oameni cumsecade.
-Asta puteam gasi si in oras, la noi acasa.
-Da, dar aici oamenii sunt facuti DOAR pentru aceste lucruri, acolo lumea se schimba de la anotimp la anotimp.
Mark dadu ochii peste cap si prefera sa taca.
-Oricum, nu sunteti obligati sa faceti tot ce fac ceilalti. Partia se sky este non-stop deschisa si supravegheata. Patinoarul are program pana la 00, insa in week-end-uri este si el non-stop. La piscina si la sauna hotelului aveti acces gratuit. Micul dejun se serveste in stil suedez pana la ora 10.
-Mai e mult? intreba Kristine plictisita, cand un baiat inalt, saten, cu ochii verzui, aparu printre ei, etalandu-si zambetul ca de zapada.
-Gata, gata, Rob, nu-i mai plictisi! Ne putem distra si fara regulamentul tau.
Toti ramasera uimiti. Poate din cauza plictiselii, poate din cauza sarmului baiatului.
-Ah, am uitat sa ma prezint. Eu sunt Roger, cel mai bun prieten al lui Rob si instructor de sporturi de iarna.
Rob il privea cu un suras ironic pe prietenul lui ca si cum ar fi stiut de replicile lui.
-Rob, Roger...Dar voua cine v-a pus numele? intreba Mark, vrand sa para superior.
-Sunt niste nume moderne si placute auzului. Cine s-aseamana, s-aduna. Dar pe voi cum va cheama? spuse Roger.
-Kristine, 18 ani recent! sari fata cu un zambet urias pe fata.
-Puteai sa tipi mai tare! Poate te auzea tot hotelul..O reclama, un afis...i-o taie Mark scurt.
-Dar tu cine esti, eroule? Sa nu-mi spui ca te cheama Hercule...ii zambi prietenos Roger.
-Mark. Mark MacLaren. Fratele Kristinei.
Apoi numele celorlalti cursera linistit. Numai la Emma, Roger avu ceva de completat:
-Actual Emma van Hausard, viitoare Emma Lasenhalf. Nu-i asa, Rob?
Simtindu-se putin jenat, Rob schmba subiectul propunand sa mearga la patrinoar. Primele doua zile au decurs destul de linistit, iar ,,echipa alfa" & co. au skiat non-stop si mai inotau din cand in cand.
La micul dejun, Mark era foarte energic si incerca sa arate tuturor asta.
-Si ce facem azi? Mergem sa escaladam muntele?
-Nu, este prea periculos! protesta Rob.
-Ce stii tu? Am mai facut asta, nu, Emma? Ne pricepem sa facem asta. Plus ca nu sunteti obligati sa faceti toti alpinism.
-Nu, Rob are dreptate. De o saptamana avem cod de avalanse in zona unde fac profesionistii alpinism. Si eu as vrea sa fac, dar acum ceva timp, 2 alpinisti abia au fost salvati. E chiar periculos. V-o spun eu ca instructor. afirma Roger serios.
-Huh. ofta Mark dand ochii peste cap.
-Putem sa facem la baza muntelui daca vreti.
-Da! Perfect pentru incepatori! il aproba cuminte Kristine pe Roger.
-Bine. Cine vrea, in 30 de minute in holul hotelului. Sa fiti imbracati corespunzator.
Erau toti adunati pe hol, cand Rob cu Roger aparura imbracati in acele costume montane in care doar actorii din filme arata bine. Kristine era deja ametita, pe cand Mark fierbea de suparare si gelozie.
In drum spre baza incepatorilor, Mark statea destul de aproape de Emma fiindca Rob cu Roger (dublu R cum ii numea Mark) faceau pe ghizii si interesantii in fata tuturor.
-Stii bine ca nu aveam noi norocul de nicio avalansa acolo sus, ii reprosa Mark.
-Da, probabil, dar mai bine ascultam sfatul unor profesionisti.
-Haha, pun pariu ca eu sunt mai bun ca ei doi la un loc. Haide, Emma! Hai sa mergem doar noi.
-Nu! Nu vreau sa mor asa tanara si mai ales langa tine!
-Bine, nu vrei, nu vrei.
Pe langa ei tocmai era indicatorul ,,Alpinism de peste 500 m".
-Eu o iau pe aici. Ne vedem diseara.
-Mark, stai! Mark! Mark!! tipa Emma in zadar.
Vazand ca ceilalti se indepartasera destul, Emma decise sa se duca dupa Mark: ,,Daca tot am fluturasii, macar sa stiu ca nu-l las sa moara singur".
-Mark, asteapta!..
-Haha, nebuno! Stiam eu ca inca ai spiritul ala de aventuriera. ii zambi Mark larg.
-Ce se intampla daca ne prinde o avalansa?
-Dintotdeauna am visat sa mor erou. Ziarele si revistele vor scrie ca am murit salvand o fata frumoasa, pe tine!
-Ha ha! Eu am venit sa te salvez pe tine, uratule, asa ca taci din gura.
-O sa se ingrijoreze scumpul tau Rob pentru tine. O sa spuna ca te-am rapit.
-Uuu, poate am norocul sa ma salveze o avalansa sau un urs de tine!
In timp ce Mark si Emma incepura deja sa se catere pe peretele stancos, ceilalti observara lipsa lor.
-Probabil Mark a convins-o pe Emma sa se duca la alpinism pentru profesionisti. spuse Andi calm.
-Hmm, nu cred. N-o vad pe Emma atat de atasata de el, il contrarie Kristine.
-Atunci?
-Probabil s-a dus dupa el sa-l faca sa se razgandeasca.
Bietul Rob asculta discutia lor uimit. Ce era pana la urma intre el si Emma? Ar trebui sa aiba incredere in ea. Poate chiar este in pericol.
-Stii, Mark, cred ca ar trebui sa ne intoarcem.
-Ohh, haide! Nu fii fricoasa. Mai avem un pic si ajungem la platforma de 1500 de m.
-De acolo ne intoarcem, da? spuse Emma obosita.
-Vedem. Mai avem destul timp.
-E prea puternic soarele. Daca incepe zapada sa se topeasca, or sa se desprinda bucati din varf si or sa se formeze avalanse.
-Bla bla! N-avem noi norocul asta si daca-l avem, o sa scapam.
-Gandesti prea pozitiv pentru o situatie ca asta.
In 30 de minute, cei doi erau pe platforma de 1500 m.
-E bine facut muntele asta, afirma Mark.
-De parca ar fi corpul unui adolescent sportiv.
-Haha, ce glumeata esti.
-Hai sa ne odihnim putin. Am obosit.
-Asa sunt fetele...
-Mda. Nu avem semnal apropo! Asa ca daca murim nu va stii nimeni...
-Ehh, tot eroi ramanem. Eroul Mark MacLaren.
-Sigur.
Emma se aseza pe zapada, dandu-si jos manusile. Mainile ei inca erau calde. Mark ii privea vrajit buzele si obrajii rosii. Soarele ii transforma ochii caprui intr-unii aurii cu tenta verzuie.
-Ce te uiti asa la mine? ii zambi Emma.
Mark ii arata acel zambet sarmant al lui in care spune "I`m yours" si o lua pe Emma puternic in brate si incepu sa o sarute. Spre surprinderea lui, Emma nu se opuse si accepta sarutul indelungat. Cand credeau ca totul e ok si mai bine nu se putea, pamantul incepu sa se cutremure incet.
-Mark, nu mai face glume. Ai Parkinson? spuse Emma pe un ton glumet.
-Nu e gluma.
Amandoi se ridicara de pe zapada rece si privira cum o imensitate de praf alb se rasturna spre ei. Da, o avalansa. Mark a apuca pe Emma de mana si incepura sa alerge paralel cu marginea platformei. Incercand sa fuga de avalansa, pamantul se surpa dintr-o data cu ei doi, ajungand intr-un crater imens.
-Emma, Emma, Emm!! tipa Mark.
Dand la o parte zapada care mai era si praful din jur o zari pe Emma inconstienta. Se apropie speriat de trupul fetei observandu-i taietura de pe obraz.
-Emma, ma auzi?? Emma?
Fata insa nu raspundea. Mark privi in sus unde cerul abia se zarea si tipa:
-Ce am facuuuut?!
TO BE CONTINUED...
(O pauza cam lunga zic eu. Urmeaza cat de curand episodul 8, ca de sarbatorile care au cam trecut :D. Profit de asta sa va urez un an nou plin de sanatate si bucurii! Printre viitoarele episoade o sa mai strecor si niste post-uri cum obisnuiam eu, candva. Pline de emotii si sentimente.)
See ya`!:*
Dar, in ciuda acestor evenimente neplacute, viata "echipei alfa" mergea inainte, iar ziua de nastere a Kristinei se apropia, mai exact majoratul.
Visase o viata intreaga la acea clipa, acel 18 ani care, dupa spusele fratelui ei, ii dadea voie sa faca orice dorea. Visase o viata intreaga cum va deveni majora alaturi de prietenii ei. Insa, prietena ei cea mai buna care o ajutase si o ridicase in momentele cele mai grele era plecata...sau disparuta.
-Ce tort vrei pentru petrecere? o intreba Mark surazand.
-Unul delicios. Cu migdale, caramel, martipan, cocos...
-Ho, ho, ho! Deja facem shake!
-Bine fie. Migdale si martipan.
-Vreo forma anume?
-Mark, stii prea bine ca pe mine nu m-au preocupat niciodata detaliile acestea. Emma era intotdeauna cea care se ocupa de lucrurile astea si totul iesea perfect.
-Emma nu este aici si probabil nici nu va mai fi. Atat de prietena "perfecta" iti este.
-Sunt sigura ca i s-a intamplat ceva. Sau sufera pe undeva, singura, incercand sa alunge orice grija.
-Visezi prea multe. O sa ma ocup eu de petrecere. Eu si Anelysse.
-Ooo, vezi sa nu-mi cumpere tort cu roz si sclipici si coifuri cu Barbie.
-Ar fi cazul sa te maturizezi o data si sa incerci sa arati ca tu chiar meriti sa faci 18 ani.
Mark se rasti la ea intr-un mod neasteptat. Plin de repros, ca un tata enervat. Kristine se incrunta si pleca furioasa. Era sigura ca totul va fi un dezastru, dar in acel moment nu-si dorea o masina, nu-si dorea o vacanta exotica, nu-si dorea decat o cutie inalta din care sa iasa Emma. Apoi masina si vacanta.
Cu cateva zile inainte, Kristine pregatea singura toate invitatiile. Cu o urma de speranta in suflet, trimise la apartamentul Emmei 2 invitatii. Una pentru Bobby si una pentru Emma.
-Nu inteleg de ce inca speri. Tipa aia te-a uitat, n-o sa se mai intoarca!
-Daca nu vrei sa ma vezi iar prin baruri, fumata, atunci taci si sustine-ma. Macar acum, cand vine ziua mea.
Mark o certa si incerca sa o convinga s-o uite pe Emma. Dar in realitate si lui ii era dor de ea, de plimbarile cu motorul, de jocurile de twister, de serile pline cu filme de groaza si de certurile copilaresti la telefon. Si el mai avea o urma de speranta, poate chiar mai mare ca a Kristinei care ii spunea ca Emma se va intoarce in curand.
-Las-o balta. Nu se va intoarce. Du-te si pregateste-te. Nu mai e mult timp.
Kristine pleca gandindu-se la cat de idiot putea fi fratele ei uneori.
Fum, voci ridicate, baloane, pahare de cocktail-uri si zeci de cadouri asezate pe o masa. Baieti aranjati cu grija si la camasa pentru ca in seara asta sa impresioneze fetele. Fetele dichisite si imbacsite de fixativ si parfum se plimbau in uriasul salon cautand-o pe Kristine. Timida, asezata intr-un colt fara sa fie observata, fata se ruga ca timpul sa se scurga cat mai repede.
-Uite-o!
-Da, da, ea e.
-Cat de schimbata e.
-Nu-mi vine sa cred.
-Nu credeam ca o s-o mai vad vreodata.
-Dar unde a fost pana acum?
Toti cei din sala aveau privirile indreptate catre intrare. Mark statea linistit pe o canapea cu Anelysse si incerca sa-i explice regulile poker-ului, cand o auzi pe Kristine tipand:
-Yeyyyyyyy, ai veniiiiit!!
O fata inalta, bruneta, cu o rochie tip bandaj nuanta nude si un clutch negru, intinse larg bratele si o cuprinse pe Kristine in brate.
-De ce nu ai spus nimic? Unde ai fost? De ce aveai telefonul inchis?!
-E mult de povestit si de spus. ii raspunde Emma Kristinei pe un ton clar si un pic glacial.
-Parca te-ai schimbat...Tocuri de 10 si platforma?
-Niciodata sa nu spui niciodata, si Emma ii zambi ironic. Avem de petrecut in seara asta! Apoi vom sta de povesti si alte cele.
-Dar, cum a...
-Sttt! E timpul pentru distractie!
Soarele abia se zarea printre norii incarcati ai unui decembrie friguros. Emma se trezi fulgerator. Era imbracata intr-un tricou si pantaloni subtiri. Langa ea, Kristine dormea zambind. Desi nu era la ea acasa, Emma se simtea confortabil deoarece era casa Kristinei. Iesi usor din camera si cobori scarile incercand sa nu trezeasca pe nimeni.
-Cam devreme spre deosebire de vremurile bune...
-Uff, m-ai speriat!
-Mmm, se pare ca nu te-ai schimbat atat de mult pe cat zice lumea. o privi Mark ironic.
-Ce te face sa crezi ca m-am schimbat?
-Toata lumea spune asta si se observa din noul tau stil.
-Ce te face sa crezi ca nu m-am schimbat?!
-Asta ramane de vazut. Si nu cred ca sunt la interogatoriu.
-Da, ai dreptate.
-Si totusi, ora 7? Nici macar nu s-a luminat bine.
-Eu ca eu, dar tu? Insomnii sau te-a dat jos din pat Anelysse?
-Mmnu...sa zicem insomnii.
-Saraca. Ii recomand eu un ORL-ist bun. Imi imaginez ce rau e sa sforai...
-Dar nu...
-Stiu stiu.
-Esti mai rea ca de obicei.
-Nu stiu de ce n-as fi.
Mark se intinse pe sofaua din living obosit, in timp ce Emma il privea curioasa. Se duse in bucatarie si isi lua un pahar cu apa, iar apoi se intoarse in camera. In 15 minute se intoarse deja schimbata.
-Am plecat. Kristine inca doarme. Iti las astea. Ai toate detaliile in plic. Maine la ora 14, din fata Parcului Rossee.
-Ce?
-Citeste alea. Vorbim maine. Au revoir! ii spuse Emma pe un accent ciudat de frantuz.
Mark era complet confuz. Nimerise intr-o alta dimensiune sau erau de vina doar sforaiturile adanci ale Anelyssei? Deschise plicul nerabdator si gasi niste poze si o foaie plina cu informatii. Fotografiile erau facute pe o partie uriasa de unde se puteau observau un hotel in linii moderne si zapada stralucitoare. Pe foaie erau toate informatiile despre Hotel Sensa. In coltul foii era scrisa o notita "Cadoul meu pt Kriss, pt voi si pt noi. A nins destul ca sa ne facem de cap. Ora 14, nu uitati.". Si o semnatura rapida si cu stil. Pesemne, Emma isi schimbase chiar si semnatura.
O vreme destul de mohorata pentru o joi de decembrie. Vant rece, nori negrii si umiditate crescuta. Va ninge sau va ploua? Nu conteaza pentru "echipa alfa" care pleaca pentru cateva zile (poate chiar saptamani) la munte.
Mark opri masina in fata parcului in timp ce Kristine striga cat de entuziasmata este si cat o iubeste pe Emma. In spatele lui, Andi ii facea semne cu farurile semn ca si el este la fel de nerabdator. Din blocul vis-a-vis de parc, Emma cobora cu greu si trecu strada cu 2 valize uriase. Ori isi luase toata garderoba ori avea de gand sa stea mult timp intre fulgi de zapada.
-Si sa pornim! Eu ma duc in masina cu Andi. Tu, Emm, mergi cu Mark. spuse incantata Krstine.
-De ce eu?!
-Stiu ca-ti place. Vorbim la telefon daca e ceva.
-Mmm, bine. Fie.
Nici nu pornira bine si Mark ii spuse:
-Faci ce faci si tot imi mananci zilele.
-De data asta kilometrii.
-Ha! Unde e Rob?
-E deja acolo. Ne asteapta. Hotelul e al tatalui sau asa ca putem face ce vrem, cat vrem si unde vrem.
-Ooo, ma bucur. spuse Mark cu jumatate de voce.
Pe drum, Emma si Mark se simtira ca in vremurile lor bune. Uitasera parca toate conflictele si probleme din ultima perioada, cand Emma isi aminti si-l intreba:
-Dar Anelysse unde este?
-Nu poate veni...
-Ooo, noroc ca nu vine altfel nu am fi putut dormi din cauza ei.
-Nu mai fii rea. E doar o problema a sinuzitei.
-E greu rau sa te duci la un doctor.
-Ii este frica si punct.
Cand ajunsera acolo, observara ca uriasul lor oras plin de ploaie nu se putea compara cu -10 grade si brazi incarcati de zapada.
-Uuraaa, cel mai frumos cadou de ziua mea! tipa Kristine cu mainile deja inghetate.
-Sa intram in hotel, Rob probabil ne asteapta.
Mark o privi pe Emma cu gelozie gandindu-se ce s-a intamplat cu ea.
Dupa ce se instalara si observara ca afara deja se intunecase, Rob propuse sa mearga cu toti la un cafe si sa se incalzeasca cu o ciocolata calda sau expresso.
-Deci, cat timp stam aici? intreba Mark suspicios.
-Cat vreti. Ma gandeam sa petrecem chiar si Craciunul aici. E foarte frumos in timpul iernii aici. Brazi impodobiti, zapada din abundenta, oameni cumsecade.
-Asta puteam gasi si in oras, la noi acasa.
-Da, dar aici oamenii sunt facuti DOAR pentru aceste lucruri, acolo lumea se schimba de la anotimp la anotimp.
Mark dadu ochii peste cap si prefera sa taca.
-Oricum, nu sunteti obligati sa faceti tot ce fac ceilalti. Partia se sky este non-stop deschisa si supravegheata. Patinoarul are program pana la 00, insa in week-end-uri este si el non-stop. La piscina si la sauna hotelului aveti acces gratuit. Micul dejun se serveste in stil suedez pana la ora 10.
-Mai e mult? intreba Kristine plictisita, cand un baiat inalt, saten, cu ochii verzui, aparu printre ei, etalandu-si zambetul ca de zapada.
-Gata, gata, Rob, nu-i mai plictisi! Ne putem distra si fara regulamentul tau.
Toti ramasera uimiti. Poate din cauza plictiselii, poate din cauza sarmului baiatului.
-Ah, am uitat sa ma prezint. Eu sunt Roger, cel mai bun prieten al lui Rob si instructor de sporturi de iarna.
Rob il privea cu un suras ironic pe prietenul lui ca si cum ar fi stiut de replicile lui.
-Rob, Roger...Dar voua cine v-a pus numele? intreba Mark, vrand sa para superior.
-Sunt niste nume moderne si placute auzului. Cine s-aseamana, s-aduna. Dar pe voi cum va cheama? spuse Roger.
-Kristine, 18 ani recent! sari fata cu un zambet urias pe fata.
-Puteai sa tipi mai tare! Poate te auzea tot hotelul..O reclama, un afis...i-o taie Mark scurt.
-Dar tu cine esti, eroule? Sa nu-mi spui ca te cheama Hercule...ii zambi prietenos Roger.
-Mark. Mark MacLaren. Fratele Kristinei.
Apoi numele celorlalti cursera linistit. Numai la Emma, Roger avu ceva de completat:
-Actual Emma van Hausard, viitoare Emma Lasenhalf. Nu-i asa, Rob?
Simtindu-se putin jenat, Rob schmba subiectul propunand sa mearga la patrinoar. Primele doua zile au decurs destul de linistit, iar ,,echipa alfa" & co. au skiat non-stop si mai inotau din cand in cand.
La micul dejun, Mark era foarte energic si incerca sa arate tuturor asta.
-Si ce facem azi? Mergem sa escaladam muntele?
-Nu, este prea periculos! protesta Rob.
-Ce stii tu? Am mai facut asta, nu, Emma? Ne pricepem sa facem asta. Plus ca nu sunteti obligati sa faceti toti alpinism.
-Nu, Rob are dreptate. De o saptamana avem cod de avalanse in zona unde fac profesionistii alpinism. Si eu as vrea sa fac, dar acum ceva timp, 2 alpinisti abia au fost salvati. E chiar periculos. V-o spun eu ca instructor. afirma Roger serios.
-Huh. ofta Mark dand ochii peste cap.
-Putem sa facem la baza muntelui daca vreti.
-Da! Perfect pentru incepatori! il aproba cuminte Kristine pe Roger.
-Bine. Cine vrea, in 30 de minute in holul hotelului. Sa fiti imbracati corespunzator.
Erau toti adunati pe hol, cand Rob cu Roger aparura imbracati in acele costume montane in care doar actorii din filme arata bine. Kristine era deja ametita, pe cand Mark fierbea de suparare si gelozie.
In drum spre baza incepatorilor, Mark statea destul de aproape de Emma fiindca Rob cu Roger (dublu R cum ii numea Mark) faceau pe ghizii si interesantii in fata tuturor.
-Stii bine ca nu aveam noi norocul de nicio avalansa acolo sus, ii reprosa Mark.
-Da, probabil, dar mai bine ascultam sfatul unor profesionisti.
-Haha, pun pariu ca eu sunt mai bun ca ei doi la un loc. Haide, Emma! Hai sa mergem doar noi.
-Nu! Nu vreau sa mor asa tanara si mai ales langa tine!
-Bine, nu vrei, nu vrei.
Pe langa ei tocmai era indicatorul ,,Alpinism de peste 500 m".
-Eu o iau pe aici. Ne vedem diseara.
-Mark, stai! Mark! Mark!! tipa Emma in zadar.
Vazand ca ceilalti se indepartasera destul, Emma decise sa se duca dupa Mark: ,,Daca tot am fluturasii, macar sa stiu ca nu-l las sa moara singur".
-Mark, asteapta!..
-Haha, nebuno! Stiam eu ca inca ai spiritul ala de aventuriera. ii zambi Mark larg.
-Ce se intampla daca ne prinde o avalansa?
-Dintotdeauna am visat sa mor erou. Ziarele si revistele vor scrie ca am murit salvand o fata frumoasa, pe tine!
-Ha ha! Eu am venit sa te salvez pe tine, uratule, asa ca taci din gura.
-O sa se ingrijoreze scumpul tau Rob pentru tine. O sa spuna ca te-am rapit.
-Uuu, poate am norocul sa ma salveze o avalansa sau un urs de tine!
In timp ce Mark si Emma incepura deja sa se catere pe peretele stancos, ceilalti observara lipsa lor.
-Probabil Mark a convins-o pe Emma sa se duca la alpinism pentru profesionisti. spuse Andi calm.
-Hmm, nu cred. N-o vad pe Emma atat de atasata de el, il contrarie Kristine.
-Atunci?
-Probabil s-a dus dupa el sa-l faca sa se razgandeasca.
Bietul Rob asculta discutia lor uimit. Ce era pana la urma intre el si Emma? Ar trebui sa aiba incredere in ea. Poate chiar este in pericol.
-Stii, Mark, cred ca ar trebui sa ne intoarcem.
-Ohh, haide! Nu fii fricoasa. Mai avem un pic si ajungem la platforma de 1500 de m.
-De acolo ne intoarcem, da? spuse Emma obosita.
-Vedem. Mai avem destul timp.
-E prea puternic soarele. Daca incepe zapada sa se topeasca, or sa se desprinda bucati din varf si or sa se formeze avalanse.
-Bla bla! N-avem noi norocul asta si daca-l avem, o sa scapam.
-Gandesti prea pozitiv pentru o situatie ca asta.
In 30 de minute, cei doi erau pe platforma de 1500 m.
-E bine facut muntele asta, afirma Mark.
-De parca ar fi corpul unui adolescent sportiv.
-Haha, ce glumeata esti.
-Hai sa ne odihnim putin. Am obosit.
-Asa sunt fetele...
-Mda. Nu avem semnal apropo! Asa ca daca murim nu va stii nimeni...
-Ehh, tot eroi ramanem. Eroul Mark MacLaren.
-Sigur.
Emma se aseza pe zapada, dandu-si jos manusile. Mainile ei inca erau calde. Mark ii privea vrajit buzele si obrajii rosii. Soarele ii transforma ochii caprui intr-unii aurii cu tenta verzuie.
-Ce te uiti asa la mine? ii zambi Emma.
Mark ii arata acel zambet sarmant al lui in care spune "I`m yours" si o lua pe Emma puternic in brate si incepu sa o sarute. Spre surprinderea lui, Emma nu se opuse si accepta sarutul indelungat. Cand credeau ca totul e ok si mai bine nu se putea, pamantul incepu sa se cutremure incet.
-Mark, nu mai face glume. Ai Parkinson? spuse Emma pe un ton glumet.
-Nu e gluma.
Amandoi se ridicara de pe zapada rece si privira cum o imensitate de praf alb se rasturna spre ei. Da, o avalansa. Mark a apuca pe Emma de mana si incepura sa alerge paralel cu marginea platformei. Incercand sa fuga de avalansa, pamantul se surpa dintr-o data cu ei doi, ajungand intr-un crater imens.
-Emma, Emma, Emm!! tipa Mark.
Dand la o parte zapada care mai era si praful din jur o zari pe Emma inconstienta. Se apropie speriat de trupul fetei observandu-i taietura de pe obraz.
-Emma, ma auzi?? Emma?
Fata insa nu raspundea. Mark privi in sus unde cerul abia se zarea si tipa:
-Ce am facuuuut?!
TO BE CONTINUED...
(O pauza cam lunga zic eu. Urmeaza cat de curand episodul 8, ca de sarbatorile care au cam trecut :D. Profit de asta sa va urez un an nou plin de sanatate si bucurii! Printre viitoarele episoade o sa mai strecor si niste post-uri cum obisnuiam eu, candva. Pline de emotii si sentimente.)
See ya`!:*
miercuri, 3 noiembrie 2010
Episodul 6
-Alooo?! raspunse nervoasa Kristine.
-Calma, calma. Te sunasem sa vad ce faci? intreba Emma.
-Ma cert de ceva timp cu Mark.
-Iar?
-Da, de data asta datorita Halloween-ului.
-Halloween? Vrei sa te costumezi in asistenta medicala si el nu te lasa?
-Nu, nu! In legatura cu petrecerea pe care el o va da.
-Mark da o petrecere? De Halloween?
-Da. Nu ai fost invitata?!
-Nu, inca nu.
-Ehhh, nu conteaza. Tu esti mereu prezenta obligatorie, cu sau fara invitatie.
-Mda. Va las sa va continuati cearta.
-Ok. Nu uita, sambata la ora 19, la noi acasa.
-Aha, pot sa mai iau pe cineva?
-Sigur. Il iei pe frumusel?
-Poate.
-Haha!
-Hai, ai grija ce faci. Papa.
-Intodeauna. Pa!
O data cu acest telefon, Emma se puse pe ganduri. S-a cam distantat Mark de ea de cand povestea cu "frumuselul". Poate e doar gelos sau poate e indiferent. In fond, Anelysse era mereu in preajma lui. Deschise cartea pentru examenul auto, insa nu-i statea gandul la invatat si la legislatie. Isi imagina cum ar putea sa se deghizeze de Halloween. Ar fi vrut sa fie mai originala, mai inventiva, nu sa inchirieze un costum, ca in fiecare an. Vroia ceva sobru, dar atragator, simpatic dar si macabru. Parca prea multe, nu? Telefonul ii intrerupse insa, parada de costume imaginara. Era Rob.
-Hey hey!
-Buna, Rob!
-Te sunasem sa te intreb daca ai ce face in seara asta?
-Nu prea. N-am niciun plan mai exact. Bobby e plecat la biliard, iar eu nu prea am chef de invatat.
-Vroiam sa te invit la o plimbare cu masina.
-Uuu, vrei sa ma faci geloasa ca eu n-am carnet si tu ai?
-Nu, nu. Afara e prea frig pentru o plimbare prin parc, asa ca m-am gandit la ceva comod si calduros.
-Mmm, bine. Fie. In cat timp sa fiu gata?
-30 de minute e ok? Sau, stai! Am uitat ca voi fetele aveti nevoie de ceva timp...
-Nu, nu! Eu nu ! Cel putin nu acum! In 30 min o sa fiu jos.
-Ok. De unde te iau?
-De langa Parcul Rossee.
-Ooo, in acel cartier stai?
-Da. Sunt destul de aproape de scoala.
-Si destul de aproape de mine.
-Da? Unde stai?
-O sa-ti povestesc. In 30 de minute sa fii gata.
-Ok, te pup.
-Si eu. Papa!
Era exact de ce avea nevoie. Dacanimeni nu avea timp de ea, atunci invitatiile lui Rob nu puteau fi refuzate.
La Krsitine acasa, Andi tocmai sosea aducand niste decoratii pentru petrecerea de sambata. Mark era din ce in ce mai nervos. Ar fi fost in stare chiar sa anuleze evenimentul.
-Unde sunt toti? tipa Mark.
-Care toti? raspunse Kristine sceptica.
-Emma!
-Pentru ce sa vina Emma?
-Ca sa fim toti patru sa punem la punct toate detaliile!
-Hah, dintr-odata ti-ai adus aminte de ea?
-Da! Ce s-a intamplat cu "echipa alfa"?
-Hoho, aia era acum 10 ani, cand eram niste copii. Poate ca a suparat-o ceea ce i-a facut prietena ta, Anelysse.
-Neah, n-are nicio legatura.
-Esti sigur?
Dintr-odata se asternu tacerea. Poate chiar era suparata. Poate chiar Mark ii datora niste scuze Emmei si reprosuri Anelyssei.
-Vom continua toate astea maine. spuse Mark rece si parasi living-ul, ducandu-se la el in camera.
Acolo, lua tot timpul telefonul in mana si se gandea ce sa faca. S-o sune sau sa n-o sune pe Emma? Avea un sentiment ciudat. Parca era gelozie, parca era dor, parca era furie. Nu stia ce sa spuna. Cert e ca acel sentiment nu-l mai avusese niciodata. Pana la urma, se decise s-o sune pe telefonul fix. Asa verifica daca e acasa sau isi pierde vremea prin oras. Lasa sa sune de cateva ori. Era decis sa inchida, cand o voce grabita ii raspunse:
-Da!
-Buna, Emm..Mark sunt!
Stomacul Emmei se umplu de fluturasi rautaciosi. De ce tocmai acum trebuia sa sune? Avusese atatea zile la dispozitie. Fix acum? Cand uitase de dezamagiri si era hotarata sa zambeasca unor noi prieteni?
-Mda, buna.
-Vroiam sa vad ce faci?
-Ma pregateam sa ies prin oras.. Tu?
-Eu, incerc sa ma linistesc. Iesi singura in oras?
-Nu, nu! Ies cu Rob.
-Aaaa, asa zisul "erou frumusel"?
-Da.
-Sa stii ca nu e chiar asa angelic precum pare.
-Fata de Anelysse a ta, cu siguranta e.
-Nu mai dramatiza! Te-a impins din greseala, fara intentie.
-Da, dar cu difrectie. N-are rost sa ne certam acum.
-Vii maine dupa scoala pe aici? Trebuie sa planuim totul pentru Halloween.
-Da, sa vad ce program am. Mai vorbim. La revedere! accentua Emma ultimele cuvinte.
-Ai grija! PaPa!
Cu planurile un pic date peste cap, Emma fugi catre parc pentru a nu rata intalnirea cu Rob. Era hotarata sa-l invite la petrecerea de Halloween. Nu conta daca Mark va fi gelos sau nu, vroia sa arate ca nu i-a pasat nicio clipa de el. Rochia cafenie si colantii un pic inchisi la culoare contrastau destul de bine, iar cizmele ii avantajau soldurile Emmei.
Rob era genul de baiat dupa care orice fata tanjea. Avea un aer occidental, iar privirea ii era plina de mister intotdeauna. Zambetul facea orice fata sa-i cada la picioare..mai putin Emma. Inca se gandea la Mark, la "idiotul de Mark", cum ii spunea ea. Poate ca asta era ceea ce Rob vazuse la ea. Indiferenta cu care ea il trata, lipsa de afectiune, raceala si ironia din vocea ei.
Intalnirea lor decurse perfect. Emma nu se lasa sedusa asa usor, insa primi acceptul la invitatia pentru petrecere. Ramane acum problema costumelor, dar asta e doar o problema de timp. Emma era decisa ca sa-si arate originalitatea si sa creeze chiar ea "tinuta" de Halloween pentru ea si Rob, asa ca nu se sfii sa-l invite pe baiat a doua zi la ea acasa. Uitase cu siguranta ca trebuia sa fie cu "echipa alfa" sa pregateasca petrecerea.
Alerga intruna prin casa pentru ca totul sa fie curat si ordonat pentru sosirea lui Rob, cand telefonul ii suna. Un numar pe care nu-l recunostea asa ca respinse apelul. Nu avea acum timp de discutii interminabile. Rob ajunse in cateva minute si fu placut surprins de modul in care era decorat apartamentul.
-Eu singura l-am decorat! Bobby nu m-a ajutat mai deloc, iar ai mei au avut doar sprjin financiar.
-Haha, era si normal. Imi place. Deci, cum ramane cu costumele?
-Pai, m-am gandit la ceva sexy dar si macabru.
-Cam dificil, huh?
-Nu si pentru mine. Ce zici de o vaduva ucigasa si un vampir insetat?
-Suna a film horror.
-Pai, in fond asta e esenta Halloween-ului.
-E ok, mie, ca baiat, imi convine.
-Vezi sa nu faci victime pe la petrecere.
-O sa am grija pe cine musc.
-Ok. Ma duc sa-mi aduc materialele necesare si facem niste probe.
-Tu creezi costumele?
-Da..mai am momente cand schitez si realizez anumite piese vestimentare.
-Bravo tie!
In timp ce Emma disparu in dormitorul ei sa aduca tot ce trebuia din dressing-ul ei, Rob o astepta incantat in living. Intre timp telefonul fix suna iar fata striga la el sa raspunda.
-Alo!
-Alo! Bobby? De ce nu esti la scoala? Si de ce ai vocea schimbata?
-Cam multe intrebari. Nu sunt Bobby, sunt Rob.
-Aaaa, aha. Mark la telefon.
Deja se putea simti furia din vocea lui Mark.
-As vrea sa vorbesc cu Emma....
-Nu e langa mine, are treaba.
-Ce treaba?
-Cam multa curiozitate, nu crezi?
-Lasand treaba ei la o parte ce cauti tu la ea?
-Lasand impertinenta ta la o parte de ce ai sunat?
-Trebuia sa fie la MINE ACASA sa planuim petrecerea de sambata.
-Probabil a considerat mai util si frumos sa stea cu mine.
-Haha, nu cred. Emma nu ar face asa ceva.
Intre timp sosi si Emma, care preconizase cearta dintre cei doi.
-Cine e? intreba fata.
-Cineva de la spitalul 9.
-Huh, cine??
-Mark..
-Dami-l la telefon.
Emma lua furioasa receptorul.
-Da! Ce vrei?!
-Trebuia sa fii la mine sa pregatim petrecerea!
-Oups...scuze! Am uitat...
-Ca intotdeauna.
-O sa ma revnasez!
-Las-o balta. spuse Mark platonic.
Si inchise suparat. Nu stia daca a gresit sau nu, cert e ca trebuia sa termine costumele.
O masa uriasa pline de aperitive colorate si pufoase. In mijloc diferite sticle de bauturi erau aranjate haotic. Toata lumea era plina de fard, vreun costum pompos sau colorat si o peruca neagra sau haioasa. Abia daca puteai recunoaste persoana cu care stai de vorba. Casa avea un aer morbid, plin de panbze de paienjeni si cearceafuri fosforescente. Chiar si muzica tindea spre ceva misterios. Mark o tinea pe Anelysse de mana, dar parea ca nici nu o observa. Se uita intr-una dupa cineva, probabil greu de recunoscut. Imbracata in printesa rasfatata, Anelysse nu prea se asorta cu Mark, Jack Sparrow, faimosul pirat. Dintr-odata, atentia tuturor fu acaparata de un cuplu prea perfect.
Emma era imbracata intr-o rochie medie neagra, stransa pe corp iar ochii fardati in tus, gen smokey. La colturile ochiilor avea desenati niste paienjeni. Restul pielii parea foarte alba. Langa ea, un vampir sexy innebunea fetele cu privirea. Capa cu negru si rosu ii latea umerii iar fardul negru i prindea bine. Ca sa nu mai vorbim de zambetul larg al caninilor ascutiti. Mark mai avea un pic si izbucnea de furie, insa ramase calm. Astepta "punctul culminant" ca s-o fure pe vaduva neagra si sa discute cu ea. De ce avea sentimentul asta? Nu el fusese indiferent cu ea? Nu el isi gasise primul pe altcineva?
Boom. Luminile oprite. Baloane furioase si fosforescente, fantome ciudate zburau prin living si hol. Fetele tipau ingrozite iar baietii radeau, dorind sa nu pare lasi. Mark o repera pe Emma si fugi spre ea. In momentul acela, Rob tocmai ii spusese Emmei sa se duca intr-un loc retras ca sa vorbeasca ceva cu ea. Smucita si prinsa de mana, Emma urma baiatul care o ducea spre etajul 1, unde se pare ca nimeni nu era.
-Hai mai repede! ii spuse vocea baiatului.
-Da, da. Calm.
Ajunsi sus, fata Emmei fu cuprinsa de niste maini puternice si reci.
-Nu mai e nimic de spus, doar asta.
Si buzele lor facura contact. In sufletul Emmei mii de fluturi si paienjeni negrii si albi se luptau. Ce-i cu sentimentul asta? E doar un sarut cu Rob, nimeni special.
-Rob, Rob, e cam..
-Cum adica ROB?!
-Stai, eu sunt Emma..tu..?
-Mark!!! Cum poti sa ma confuzi cu ala?
-Dumnezeule, de-aia simteam eu...
-Ce? Ce simteai? Un baiat perfect normal pe langa "frumuselul" ala?
-Nu, nu! striga Emma dezamagita.
In momentul acela, luminile se aprinsera, iar Mark vazu pe fata Emmei o dungulita subtire neagra. Fetei ii mai curse inca o lacrima.
-Plangi? Emm, scumpo, de ce plangi? Sa nu-mi spui ca..
-Nu, nu..Lasa-ma.
O silueta zvelta aparu pe coridor urcand scarile. Era Rob.
-Banuiam ca esti aici...spuse baiatul trist.
-Nu e ceea ce pare!
-Sunt sigur. Las-o balta.
Si baiatul pleca repede incercand sa lase totul in urma. Emma vru sa fuga dupa el, dar bratul lui Mark o opri.
-Stai, stai aici cu mine.
-Mark, cred ca e o greseala...Tie nu-ti pasa de mine. Tie iti pasa doar sa fiu a ta.
-Cum poti sa spui asta?
-Altfel, de ce..si Emma fu intrerupta de soneria telefonului lui Mark
-E Anelysse, trebuie sa-i raspund.
-Trebuie, nu?! Normal. Cu mine nu trebuia sa vorbesti inainte de a o cunoaste pe Anelysse. Cu mine a trebuit sa uiti tot ce s-a intamplat in Rio. Nu?!
-Nu spune a...
Si Emma pleca furioasa cu lacrimi in ochi. Se jura ca nu va mai da ochii cu Mark.
El ramase singur pe hol. Telefonul incetase din a suna. Privea pasii Emmei parca imprimati in covorul aramiu. Nu stia ce sa faca. Sentimentele lui stateau intre singuratate si companie. Anelysse era doar un nimic, iar Emma era cineva. Cineva care se putea transforma in nimeni, daca el nu actiona mai repede. Insa nu se putea misca. Avea lacrimi in ochi. Ceva neintalnit la el. O vroia pe ea ca suflet sau ca trup?
TO BE CONTINUED...
(Nu stiu cat de bine a iesit, dar merge :D Urmatorul va fi mai bun, promit :)) )
See ya`!:*
-Calma, calma. Te sunasem sa vad ce faci? intreba Emma.
-Ma cert de ceva timp cu Mark.
-Iar?
-Da, de data asta datorita Halloween-ului.
-Halloween? Vrei sa te costumezi in asistenta medicala si el nu te lasa?
-Nu, nu! In legatura cu petrecerea pe care el o va da.
-Mark da o petrecere? De Halloween?
-Da. Nu ai fost invitata?!
-Nu, inca nu.
-Ehhh, nu conteaza. Tu esti mereu prezenta obligatorie, cu sau fara invitatie.
-Mda. Va las sa va continuati cearta.
-Ok. Nu uita, sambata la ora 19, la noi acasa.
-Aha, pot sa mai iau pe cineva?
-Sigur. Il iei pe frumusel?
-Poate.
-Haha!
-Hai, ai grija ce faci. Papa.
-Intodeauna. Pa!
O data cu acest telefon, Emma se puse pe ganduri. S-a cam distantat Mark de ea de cand povestea cu "frumuselul". Poate e doar gelos sau poate e indiferent. In fond, Anelysse era mereu in preajma lui. Deschise cartea pentru examenul auto, insa nu-i statea gandul la invatat si la legislatie. Isi imagina cum ar putea sa se deghizeze de Halloween. Ar fi vrut sa fie mai originala, mai inventiva, nu sa inchirieze un costum, ca in fiecare an. Vroia ceva sobru, dar atragator, simpatic dar si macabru. Parca prea multe, nu? Telefonul ii intrerupse insa, parada de costume imaginara. Era Rob.
-Hey hey!
-Buna, Rob!
-Te sunasem sa te intreb daca ai ce face in seara asta?
-Nu prea. N-am niciun plan mai exact. Bobby e plecat la biliard, iar eu nu prea am chef de invatat.
-Vroiam sa te invit la o plimbare cu masina.
-Uuu, vrei sa ma faci geloasa ca eu n-am carnet si tu ai?
-Nu, nu. Afara e prea frig pentru o plimbare prin parc, asa ca m-am gandit la ceva comod si calduros.
-Mmm, bine. Fie. In cat timp sa fiu gata?
-30 de minute e ok? Sau, stai! Am uitat ca voi fetele aveti nevoie de ceva timp...
-Nu, nu! Eu nu ! Cel putin nu acum! In 30 min o sa fiu jos.
-Ok. De unde te iau?
-De langa Parcul Rossee.
-Ooo, in acel cartier stai?
-Da. Sunt destul de aproape de scoala.
-Si destul de aproape de mine.
-Da? Unde stai?
-O sa-ti povestesc. In 30 de minute sa fii gata.
-Ok, te pup.
-Si eu. Papa!
Era exact de ce avea nevoie. Dacanimeni nu avea timp de ea, atunci invitatiile lui Rob nu puteau fi refuzate.
La Krsitine acasa, Andi tocmai sosea aducand niste decoratii pentru petrecerea de sambata. Mark era din ce in ce mai nervos. Ar fi fost in stare chiar sa anuleze evenimentul.
-Unde sunt toti? tipa Mark.
-Care toti? raspunse Kristine sceptica.
-Emma!
-Pentru ce sa vina Emma?
-Ca sa fim toti patru sa punem la punct toate detaliile!
-Hah, dintr-odata ti-ai adus aminte de ea?
-Da! Ce s-a intamplat cu "echipa alfa"?
-Hoho, aia era acum 10 ani, cand eram niste copii. Poate ca a suparat-o ceea ce i-a facut prietena ta, Anelysse.
-Neah, n-are nicio legatura.
-Esti sigur?
Dintr-odata se asternu tacerea. Poate chiar era suparata. Poate chiar Mark ii datora niste scuze Emmei si reprosuri Anelyssei.
-Vom continua toate astea maine. spuse Mark rece si parasi living-ul, ducandu-se la el in camera.
Acolo, lua tot timpul telefonul in mana si se gandea ce sa faca. S-o sune sau sa n-o sune pe Emma? Avea un sentiment ciudat. Parca era gelozie, parca era dor, parca era furie. Nu stia ce sa spuna. Cert e ca acel sentiment nu-l mai avusese niciodata. Pana la urma, se decise s-o sune pe telefonul fix. Asa verifica daca e acasa sau isi pierde vremea prin oras. Lasa sa sune de cateva ori. Era decis sa inchida, cand o voce grabita ii raspunse:
-Da!
-Buna, Emm..Mark sunt!
Stomacul Emmei se umplu de fluturasi rautaciosi. De ce tocmai acum trebuia sa sune? Avusese atatea zile la dispozitie. Fix acum? Cand uitase de dezamagiri si era hotarata sa zambeasca unor noi prieteni?
-Mda, buna.
-Vroiam sa vad ce faci?
-Ma pregateam sa ies prin oras.. Tu?
-Eu, incerc sa ma linistesc. Iesi singura in oras?
-Nu, nu! Ies cu Rob.
-Aaaa, asa zisul "erou frumusel"?
-Da.
-Sa stii ca nu e chiar asa angelic precum pare.
-Fata de Anelysse a ta, cu siguranta e.
-Nu mai dramatiza! Te-a impins din greseala, fara intentie.
-Da, dar cu difrectie. N-are rost sa ne certam acum.
-Vii maine dupa scoala pe aici? Trebuie sa planuim totul pentru Halloween.
-Da, sa vad ce program am. Mai vorbim. La revedere! accentua Emma ultimele cuvinte.
-Ai grija! PaPa!
Cu planurile un pic date peste cap, Emma fugi catre parc pentru a nu rata intalnirea cu Rob. Era hotarata sa-l invite la petrecerea de Halloween. Nu conta daca Mark va fi gelos sau nu, vroia sa arate ca nu i-a pasat nicio clipa de el. Rochia cafenie si colantii un pic inchisi la culoare contrastau destul de bine, iar cizmele ii avantajau soldurile Emmei.
Rob era genul de baiat dupa care orice fata tanjea. Avea un aer occidental, iar privirea ii era plina de mister intotdeauna. Zambetul facea orice fata sa-i cada la picioare..mai putin Emma. Inca se gandea la Mark, la "idiotul de Mark", cum ii spunea ea. Poate ca asta era ceea ce Rob vazuse la ea. Indiferenta cu care ea il trata, lipsa de afectiune, raceala si ironia din vocea ei.
Intalnirea lor decurse perfect. Emma nu se lasa sedusa asa usor, insa primi acceptul la invitatia pentru petrecere. Ramane acum problema costumelor, dar asta e doar o problema de timp. Emma era decisa ca sa-si arate originalitatea si sa creeze chiar ea "tinuta" de Halloween pentru ea si Rob, asa ca nu se sfii sa-l invite pe baiat a doua zi la ea acasa. Uitase cu siguranta ca trebuia sa fie cu "echipa alfa" sa pregateasca petrecerea.
Alerga intruna prin casa pentru ca totul sa fie curat si ordonat pentru sosirea lui Rob, cand telefonul ii suna. Un numar pe care nu-l recunostea asa ca respinse apelul. Nu avea acum timp de discutii interminabile. Rob ajunse in cateva minute si fu placut surprins de modul in care era decorat apartamentul.
-Eu singura l-am decorat! Bobby nu m-a ajutat mai deloc, iar ai mei au avut doar sprjin financiar.
-Haha, era si normal. Imi place. Deci, cum ramane cu costumele?
-Pai, m-am gandit la ceva sexy dar si macabru.
-Cam dificil, huh?
-Nu si pentru mine. Ce zici de o vaduva ucigasa si un vampir insetat?
-Suna a film horror.
-Pai, in fond asta e esenta Halloween-ului.
-E ok, mie, ca baiat, imi convine.
-Vezi sa nu faci victime pe la petrecere.
-O sa am grija pe cine musc.
-Ok. Ma duc sa-mi aduc materialele necesare si facem niste probe.
-Tu creezi costumele?
-Da..mai am momente cand schitez si realizez anumite piese vestimentare.
-Bravo tie!
In timp ce Emma disparu in dormitorul ei sa aduca tot ce trebuia din dressing-ul ei, Rob o astepta incantat in living. Intre timp telefonul fix suna iar fata striga la el sa raspunda.
-Alo!
-Alo! Bobby? De ce nu esti la scoala? Si de ce ai vocea schimbata?
-Cam multe intrebari. Nu sunt Bobby, sunt Rob.
-Aaaa, aha. Mark la telefon.
Deja se putea simti furia din vocea lui Mark.
-As vrea sa vorbesc cu Emma....
-Nu e langa mine, are treaba.
-Ce treaba?
-Cam multa curiozitate, nu crezi?
-Lasand treaba ei la o parte ce cauti tu la ea?
-Lasand impertinenta ta la o parte de ce ai sunat?
-Trebuia sa fie la MINE ACASA sa planuim petrecerea de sambata.
-Probabil a considerat mai util si frumos sa stea cu mine.
-Haha, nu cred. Emma nu ar face asa ceva.
Intre timp sosi si Emma, care preconizase cearta dintre cei doi.
-Cine e? intreba fata.
-Cineva de la spitalul 9.
-Huh, cine??
-Mark..
-Dami-l la telefon.
Emma lua furioasa receptorul.
-Da! Ce vrei?!
-Trebuia sa fii la mine sa pregatim petrecerea!
-Oups...scuze! Am uitat...
-Ca intotdeauna.
-O sa ma revnasez!
-Las-o balta. spuse Mark platonic.
Si inchise suparat. Nu stia daca a gresit sau nu, cert e ca trebuia sa termine costumele.
O masa uriasa pline de aperitive colorate si pufoase. In mijloc diferite sticle de bauturi erau aranjate haotic. Toata lumea era plina de fard, vreun costum pompos sau colorat si o peruca neagra sau haioasa. Abia daca puteai recunoaste persoana cu care stai de vorba. Casa avea un aer morbid, plin de panbze de paienjeni si cearceafuri fosforescente. Chiar si muzica tindea spre ceva misterios. Mark o tinea pe Anelysse de mana, dar parea ca nici nu o observa. Se uita intr-una dupa cineva, probabil greu de recunoscut. Imbracata in printesa rasfatata, Anelysse nu prea se asorta cu Mark, Jack Sparrow, faimosul pirat. Dintr-odata, atentia tuturor fu acaparata de un cuplu prea perfect.
Emma era imbracata intr-o rochie medie neagra, stransa pe corp iar ochii fardati in tus, gen smokey. La colturile ochiilor avea desenati niste paienjeni. Restul pielii parea foarte alba. Langa ea, un vampir sexy innebunea fetele cu privirea. Capa cu negru si rosu ii latea umerii iar fardul negru i prindea bine. Ca sa nu mai vorbim de zambetul larg al caninilor ascutiti. Mark mai avea un pic si izbucnea de furie, insa ramase calm. Astepta "punctul culminant" ca s-o fure pe vaduva neagra si sa discute cu ea. De ce avea sentimentul asta? Nu el fusese indiferent cu ea? Nu el isi gasise primul pe altcineva?
Boom. Luminile oprite. Baloane furioase si fosforescente, fantome ciudate zburau prin living si hol. Fetele tipau ingrozite iar baietii radeau, dorind sa nu pare lasi. Mark o repera pe Emma si fugi spre ea. In momentul acela, Rob tocmai ii spusese Emmei sa se duca intr-un loc retras ca sa vorbeasca ceva cu ea. Smucita si prinsa de mana, Emma urma baiatul care o ducea spre etajul 1, unde se pare ca nimeni nu era.
-Hai mai repede! ii spuse vocea baiatului.
-Da, da. Calm.
Ajunsi sus, fata Emmei fu cuprinsa de niste maini puternice si reci.
-Nu mai e nimic de spus, doar asta.
Si buzele lor facura contact. In sufletul Emmei mii de fluturi si paienjeni negrii si albi se luptau. Ce-i cu sentimentul asta? E doar un sarut cu Rob, nimeni special.
-Rob, Rob, e cam..
-Cum adica ROB?!
-Stai, eu sunt Emma..tu..?
-Mark!!! Cum poti sa ma confuzi cu ala?
-Dumnezeule, de-aia simteam eu...
-Ce? Ce simteai? Un baiat perfect normal pe langa "frumuselul" ala?
-Nu, nu! striga Emma dezamagita.
In momentul acela, luminile se aprinsera, iar Mark vazu pe fata Emmei o dungulita subtire neagra. Fetei ii mai curse inca o lacrima.
-Plangi? Emm, scumpo, de ce plangi? Sa nu-mi spui ca..
-Nu, nu..Lasa-ma.
O silueta zvelta aparu pe coridor urcand scarile. Era Rob.
-Banuiam ca esti aici...spuse baiatul trist.
-Nu e ceea ce pare!
-Sunt sigur. Las-o balta.
Si baiatul pleca repede incercand sa lase totul in urma. Emma vru sa fuga dupa el, dar bratul lui Mark o opri.
-Stai, stai aici cu mine.
-Mark, cred ca e o greseala...Tie nu-ti pasa de mine. Tie iti pasa doar sa fiu a ta.
-Cum poti sa spui asta?
-Altfel, de ce..si Emma fu intrerupta de soneria telefonului lui Mark
-E Anelysse, trebuie sa-i raspund.
-Trebuie, nu?! Normal. Cu mine nu trebuia sa vorbesti inainte de a o cunoaste pe Anelysse. Cu mine a trebuit sa uiti tot ce s-a intamplat in Rio. Nu?!
-Nu spune a...
Si Emma pleca furioasa cu lacrimi in ochi. Se jura ca nu va mai da ochii cu Mark.
El ramase singur pe hol. Telefonul incetase din a suna. Privea pasii Emmei parca imprimati in covorul aramiu. Nu stia ce sa faca. Sentimentele lui stateau intre singuratate si companie. Anelysse era doar un nimic, iar Emma era cineva. Cineva care se putea transforma in nimeni, daca el nu actiona mai repede. Insa nu se putea misca. Avea lacrimi in ochi. Ceva neintalnit la el. O vroia pe ea ca suflet sau ca trup?
TO BE CONTINUED...
(Nu stiu cat de bine a iesit, dar merge :D Urmatorul va fi mai bun, promit :)) )
See ya`!:*
vineri, 15 octombrie 2010
Episodul 5
Emma incerca sa-l calmeze pe Mark, in timp ce Andi o aseza pe Kristine, lesinata, in pat. Avea fata foarte palida si trasa, iar cearcanele sapau linii adanci pe langa ochii ei. Toti se uitau la ea si parca nu o recunosteau. Si nu trecusera decat 2 saptamani. Mark ii facu un semn lui Andi s-o supravegheze, in timp ce el si Emma iesira din dormitorul Kristinei.
-Nu-mi vine sa cred, Mark! Cum a putut sa plece de acolo, sa ajunga in tara si sa se refugieze in barul drogatilor?!
-Ma sunasera din Elvetia atunci. Vroiau sa-mi spuna ca sora mea a fugit.
-Da, dar iata ca am gasit-o inainte de a afla. Noroc cu Andi si amicii lui ciudati.
-Auzi, am o rugaminte. Du-te si scapa de Anelysse.
-Ha! Acum nu mai este prietena perfecta care iti aduce zambetul pe buze?
-Haide, taci! Fara scene acum. Te rog.
-Bine, bine. Revin.
Dupa ce Emma o pofti afara pe Anelysse, intr-un mod destul de dur, urca din nou la etaj in camera fetei. Cei doi baieti erau pe hol, vorbind in soapta.
-Ma simt in propria casa de parca as fi la spital! spunea disperat Mark.
-Haide, nu te mai agita atat. Cred ca trebuia s-o lasam sa ramana in tara sau sa plece cineva cu ea in Elvetia. il consola Emma.
-Cand m-a sunat Theo de la bar, mi-a spus ca Kris era acolo de 2 ore singura si bea tarie incontinuu si tragea din cand in cand si cateva fumuri, spuse Andi ingrijorat.
-Perfect! Alcoolica si drogata! Sora mea in persoana!
-Ohh! O sa rezolvam totul atunci can...si Emma fu intrerupta de telefon.
Era bineinteles Bobby, care vroia sa-i fie calcate cateva camasi pentru urmatoarea zi de scoala si mai dorea, deasemenea, un meniu complet de la Burger King.
-Trebuie sa plec. Asta inseamna sa ai un fratior un pic mai mic si enervant.
-E clasa a10a! Cat de greu poate sa fie sa iasa in oras cu prietenii sa manance? ironiza Andi.
-Crede-ma, pentru el, e greu orice. ofta Emma.
-Aveti grija! Trec maine inainte de scoala pe la voi. Si Mark, Kristine va fi bine! Ok?
-Ok. Pa. Ai grija cum mergi.
Emma incepu sa coboare scarile grabite, insa vocea lui Mark o opri:
-Auziii, Emm. Cand ai examenul auto?
-Saptamana viitoare.
-Oho, bafta. O sa te verific zilele astea...si Emma ii lua cuvintele:
-Da, stiu. "Cand ai timp".
In drum spre casa, ascultand muzica veche de prin anii `80, Emma se gandea la tot. Anelysse, Kristine,examen, masina, clubul de teatru. Anelysse era o fata destul de frumusica, insa nu era pentru Mark. Chiar deloc, zicea fata in gandul ei. O fata cu suvite aramii, drepte, cu breton, mica de statura, machiata strident si un gust al modei nu prea bun, nu se potrivea cu un baiat brunet, inalt, cu ochii negrii, motociclist si student la Teatru. In niciun caz! Lui i se potrivea o fata inalta, bruneta, cu ochii ciocolatii, decenta, finuta, buna jucatoare de teatru si volley, practicand sporturi extreme in vacante, iar in timpul liber la piscina si la soare. Da, asta era fata perfecta pentru el. Emma!
Acasa, Bobby ii creea numai probleme surorii lui.
-Ai o tipa frumoasa la tine in clasa. Imi faci cunostiinta cu ea?
-Bobby! Este o diferenta de 2 ani intre voi! Crezi ca o viitoare absolventa se va uita la un fost boboc? Fii serios.
-Ce? Arat eu a 16-17 ani?
-Nu, arati poate mai mare. Dar tot esti imatur.
-Prin ce fel?
-Chiar prin aceasta conversatie pe care ma obligi sa o port.
-Huh, mereu spui asta.
-Sigur.
In timp ce ii calca hainele lui Bobby destul de furioasa, Emma porni muzica de la laptop, calmandu-se treptat. Se gandea acum, ce ar fi daca i-ar calca hainele lui Mark. Ar fi asa de perfect. Si el s-o ia in brate si sa-i multumeasca.
-Nu, nu, nu! Deja devin prea romantica. Unde-i spiritul meu de aventura si de fresh girl? Off.
-Vorbesti singura mai nou? intreba Bobby din camera alaturata.
-Da, fiindca in casa asta nu se poate purta o discutie sanatoasa cu tine.
A doua zi, dupa ce se asigura ca Bobby e in drum spre scoala, Emma se indrepta catre prietena ei Kristine, care era destul de vioaie si isi bea cafeaua in living, admirand trandafirii japonezi intretinuti de menajera. Avu o discutie destul de scurta cu ea, dar apropiata, iar Emma ii promise fetei ca o va inscrie la scoala unde se afla si ea, iar Mark va fi de acord cu asta.
Plecand, in drum spre scoala, Emma realiza faptul ca uneori, simtea ca se afla intr-o lume straina. Simtea ca amicii si elevii din liceul ei sunt foarte diferiti si ciudati fata de ea. Isi dadea seama ca nu asta era lumea ei, ca isi cladise o alta lume in care nu avea multi prieteni, insa avea tot ce-si dorea. Mai putin iubirea.
Dupa cursuri si lectiile de teatru, Emma fugi la bazin ca sa inoate. Acolo, din nefericire, se intalni cu Anelysse, care o privea cu dispret si un grad de superioritate.
Isi lua costumul pe ea, si incercand sa ignore atmosfera nefavorabila, se pregati sa sara in apa pentru cateva ture. In timp ce-si punea ochelarii, Anelysse se gandi sa-iaca o gluma proasta si o impinse de pe rampa. Din pacate, in cadere, Emma isi luxa glezna, iar in apa, panicandu-se, isi pierdu constiinta.
Robb, vazand toata scena, sari in apa si o scoase pe fata. Toata lumea se stranse in jurul lor, iar profesorul de inot incerca sa treaca prin multime ca sa vada ce s-a intamplat.
Dupa 10 minute de resuscitare, Emma isi reveni, dar datorita tulburarilor de vedere si ametelilor, Robb o transporta la spital. De acolo, fu nevoita sa-si sune apropiatii.
Bobby, avea treaba bineinteles, iar Mark si Kristine venira cat de repede putura.
Aflandu-se din nou in spital, Mark incepea sa dezvolte o antipatie catre aceste institutii. Insa, cand intra in salon, observa un buchet de flori langa patului Emmei. Deasemenea, observa ca fata nu este singura, ci cu un baiat. Inalt, binefacut si destul de tanar si dulce la vedere.
Expresia lui Mark deveni neutra dintr-odata. Era oare fericit ca Emma gasise pe cineva, sau incepuse sa se dezvolte in el un fel de sentiment de gelozie? Emma il privea curioasa, in timp ce Kristine alerga s-o imbratiseze, soptindu-i:
-Ia zi! Cine-i frumuselul?..
TO BE CONTINUED...
(:D sper ca v-a placut :) si ca nu v-am dezamagit :D )
See ya`!:*
-Nu-mi vine sa cred, Mark! Cum a putut sa plece de acolo, sa ajunga in tara si sa se refugieze in barul drogatilor?!
-Ma sunasera din Elvetia atunci. Vroiau sa-mi spuna ca sora mea a fugit.
-Da, dar iata ca am gasit-o inainte de a afla. Noroc cu Andi si amicii lui ciudati.
-Auzi, am o rugaminte. Du-te si scapa de Anelysse.
-Ha! Acum nu mai este prietena perfecta care iti aduce zambetul pe buze?
-Haide, taci! Fara scene acum. Te rog.
-Bine, bine. Revin.
Dupa ce Emma o pofti afara pe Anelysse, intr-un mod destul de dur, urca din nou la etaj in camera fetei. Cei doi baieti erau pe hol, vorbind in soapta.
-Ma simt in propria casa de parca as fi la spital! spunea disperat Mark.
-Haide, nu te mai agita atat. Cred ca trebuia s-o lasam sa ramana in tara sau sa plece cineva cu ea in Elvetia. il consola Emma.
-Cand m-a sunat Theo de la bar, mi-a spus ca Kris era acolo de 2 ore singura si bea tarie incontinuu si tragea din cand in cand si cateva fumuri, spuse Andi ingrijorat.
-Perfect! Alcoolica si drogata! Sora mea in persoana!
-Ohh! O sa rezolvam totul atunci can...si Emma fu intrerupta de telefon.
Era bineinteles Bobby, care vroia sa-i fie calcate cateva camasi pentru urmatoarea zi de scoala si mai dorea, deasemenea, un meniu complet de la Burger King.
-Trebuie sa plec. Asta inseamna sa ai un fratior un pic mai mic si enervant.
-E clasa a10a! Cat de greu poate sa fie sa iasa in oras cu prietenii sa manance? ironiza Andi.
-Crede-ma, pentru el, e greu orice. ofta Emma.
-Aveti grija! Trec maine inainte de scoala pe la voi. Si Mark, Kristine va fi bine! Ok?
-Ok. Pa. Ai grija cum mergi.
Emma incepu sa coboare scarile grabite, insa vocea lui Mark o opri:
-Auziii, Emm. Cand ai examenul auto?
-Saptamana viitoare.
-Oho, bafta. O sa te verific zilele astea...si Emma ii lua cuvintele:
-Da, stiu. "Cand ai timp".
In drum spre casa, ascultand muzica veche de prin anii `80, Emma se gandea la tot. Anelysse, Kristine,examen, masina, clubul de teatru. Anelysse era o fata destul de frumusica, insa nu era pentru Mark. Chiar deloc, zicea fata in gandul ei. O fata cu suvite aramii, drepte, cu breton, mica de statura, machiata strident si un gust al modei nu prea bun, nu se potrivea cu un baiat brunet, inalt, cu ochii negrii, motociclist si student la Teatru. In niciun caz! Lui i se potrivea o fata inalta, bruneta, cu ochii ciocolatii, decenta, finuta, buna jucatoare de teatru si volley, practicand sporturi extreme in vacante, iar in timpul liber la piscina si la soare. Da, asta era fata perfecta pentru el. Emma!
Acasa, Bobby ii creea numai probleme surorii lui.
-Ai o tipa frumoasa la tine in clasa. Imi faci cunostiinta cu ea?
-Bobby! Este o diferenta de 2 ani intre voi! Crezi ca o viitoare absolventa se va uita la un fost boboc? Fii serios.
-Ce? Arat eu a 16-17 ani?
-Nu, arati poate mai mare. Dar tot esti imatur.
-Prin ce fel?
-Chiar prin aceasta conversatie pe care ma obligi sa o port.
-Huh, mereu spui asta.
-Sigur.
In timp ce ii calca hainele lui Bobby destul de furioasa, Emma porni muzica de la laptop, calmandu-se treptat. Se gandea acum, ce ar fi daca i-ar calca hainele lui Mark. Ar fi asa de perfect. Si el s-o ia in brate si sa-i multumeasca.
-Nu, nu, nu! Deja devin prea romantica. Unde-i spiritul meu de aventura si de fresh girl? Off.
-Vorbesti singura mai nou? intreba Bobby din camera alaturata.
-Da, fiindca in casa asta nu se poate purta o discutie sanatoasa cu tine.
A doua zi, dupa ce se asigura ca Bobby e in drum spre scoala, Emma se indrepta catre prietena ei Kristine, care era destul de vioaie si isi bea cafeaua in living, admirand trandafirii japonezi intretinuti de menajera. Avu o discutie destul de scurta cu ea, dar apropiata, iar Emma ii promise fetei ca o va inscrie la scoala unde se afla si ea, iar Mark va fi de acord cu asta.
Plecand, in drum spre scoala, Emma realiza faptul ca uneori, simtea ca se afla intr-o lume straina. Simtea ca amicii si elevii din liceul ei sunt foarte diferiti si ciudati fata de ea. Isi dadea seama ca nu asta era lumea ei, ca isi cladise o alta lume in care nu avea multi prieteni, insa avea tot ce-si dorea. Mai putin iubirea.
Dupa cursuri si lectiile de teatru, Emma fugi la bazin ca sa inoate. Acolo, din nefericire, se intalni cu Anelysse, care o privea cu dispret si un grad de superioritate.
Isi lua costumul pe ea, si incercand sa ignore atmosfera nefavorabila, se pregati sa sara in apa pentru cateva ture. In timp ce-si punea ochelarii, Anelysse se gandi sa-iaca o gluma proasta si o impinse de pe rampa. Din pacate, in cadere, Emma isi luxa glezna, iar in apa, panicandu-se, isi pierdu constiinta.
Robb, vazand toata scena, sari in apa si o scoase pe fata. Toata lumea se stranse in jurul lor, iar profesorul de inot incerca sa treaca prin multime ca sa vada ce s-a intamplat.
Dupa 10 minute de resuscitare, Emma isi reveni, dar datorita tulburarilor de vedere si ametelilor, Robb o transporta la spital. De acolo, fu nevoita sa-si sune apropiatii.
Bobby, avea treaba bineinteles, iar Mark si Kristine venira cat de repede putura.
Aflandu-se din nou in spital, Mark incepea sa dezvolte o antipatie catre aceste institutii. Insa, cand intra in salon, observa un buchet de flori langa patului Emmei. Deasemenea, observa ca fata nu este singura, ci cu un baiat. Inalt, binefacut si destul de tanar si dulce la vedere.
Expresia lui Mark deveni neutra dintr-odata. Era oare fericit ca Emma gasise pe cineva, sau incepuse sa se dezvolte in el un fel de sentiment de gelozie? Emma il privea curioasa, in timp ce Kristine alerga s-o imbratiseze, soptindu-i:
-Ia zi! Cine-i frumuselul?..
TO BE CONTINUED...
(:D sper ca v-a placut :) si ca nu v-am dezamagit :D )
See ya`!:*
duminică, 10 octombrie 2010
Episodul 4
Soarele rasarise deja si ardea cu putere peste pamantul putred. Simpla adiere de vant era deja disparuta, in aer plutind o boare bolnavicioasa dar destul de placuta. Cerul era pur albastru, petele albe ale norilor fiind absente azi.
Era o zi perfecta pentru plaja si lenevind pe nisipul fierbinte, insa din pacate, aceasta era ultima zi pe care cei 4 o petreceau in Rio.
Abia servisera micul dejun, cand Kristine spuse suparata:
-Ahh, astazi este ultima zi! In cateva ore parasim oficial orasul carnavalurilor, al sambei, al cocktail-urilor, al sandalelor cu platforme, al bronzului, al entuziasmului!
-Vor mai fi si alte dati! o consola Emma luand-o in brate.
-Una noche de samba, de samba, de samba! falsa cu voce tare Andi.
-Ohh, taci taci! Ma disperi! tipa Kristine razand.
-Tu vorbesti, soprano! Azi-noapte cine canta?? Ahh?
-Nu mai fi mincinos! Eu nu vorbesc in somn.
-Da da, ai dreptate. Nu vorbesti, ci canti!!
Kristine scoase limba la el, in semn de dispret in timp ce Emma ii privea chicotind.
Zborul decurse linistit, Mark fiind iar ganditor. Kristine ajunsese la concluzia ca asa este el in timpul zborului. Cand isi luara ramas-bun in aeroport, Emma le propuse sa se vada cateva zile mai tarziu la bazin.
Mark si Kristine erau intr-un fel, fratii perfecti. Mark o proteja pe Kristine, insa ea nu prea suporta dadaceala asta. Locuiau amandoi intr-o casa imensa construita acum cativa ani aproape de centrul vechi al orasului. Tatal, doctor renumit, murise in urma unui infarct. Mama lor era tot timpul plecata pe la diverse rude sau cu diverse afaceri. Cei doi frati incepusera sa se obisnuiasca, atata timp cat aveau tot ce doreau si de ce aveau nevoie.
In timp ce Kristine ii anunta pe toti pe Twitter de intoarcerea ei, Mark intra deodata in camera ei. O privea cu expresia lui seriosa, in care privirea lui era neclintita si excesiv de serioasa.
-Ce-i cu tine de intri asa? Nu stii sa ciocani?
-Te rog sa incepi sa-ti faci bagajele.
-Din nou?! Unde mai plecam? tipa Kristine entuziasmata.
-Eu nicaieri. Tu vei pleca la studii in Elvetia. Vei face si terapie pt boala ta.
-Ce...ce boala? spuse fata cu vocea tremurand.
-Am aflat tot. Poimaine pleci. Te descurci destul de bine cu germana. Am vorbit cu mama si a fost de acord. Vei sta la matusa Tiffany.
-Cum?! Nu poti sa-mi faci asta! Prietenii mei! Mie imi place aici!
-Prea tarziu. Daca nu ascundeai atatea secrete fata de mine, poate gaseam o alta solutie. Imi pare rau. Spor la bagaje!
-Nuuuu! Nuuu! tipa Kristine in urma lui cu obrajii siroind de lacrimi.
Dupa cateva ore, cand reusi sa se calmeze, fata pleca disperata la prietena ei cea mai buna, Emma. Din fericire Emma era singura acasa. Ea locuia intr-un apartament destul de spatios impreuna cu fratele ei Bobby, care era cu 2 ani mai mic ca ea. Locuiau la aproximativ 15 minute distanta de Mark si Kristine. Parintii Emmei locuiau in alta parte a orasului din cauza serviciului. Apartamentul era mobilat in functie de tendinte. Mobila parea noua si reflecta noua generatie a tehnologiei. Camera ei era una foarte aranjata si ordonata, iar culorile erau in echilibru. Verdele pal contrasta foarte bine cu liniile albe ale mobilei.
Emma facea prajitura preferata a lui Bobby, cand Kristine suna disperata la usa.
-Emma, Emma, esti singura care ma poate ajuta!
-Ce ai mai facut acum?
-Mark...Mark ma trimite in Elvetia!
Cu regret in ochi si intorcandu-se cu spatele, fata spuse:
-Stiam, Kristine. Intra te rog. Bro` nu e acasa.
-Cum adica stiai?! De ce nu mi-ai spus ? De ce nu l-ai oprit?! spuse fata iritata si ramanand pe loc.
-Am incercat...Dar consider si eu ca asa e mai bine.
-Toti impotriva mea! Va multumesc!
Kristine pleca nervoasa, trantind usa. Emma se intoarse la treburile ei, cunoscandu-i reactiile Kristinei.
In drum spre aeroport, Mark o privea pe sora lui incercand sa scoata 2 vorbe de la ea, insa nu reusea. Andi ii privea de pe bancheta din spate si ii promitea Kristinei ca o va suna zilnic. Aceasta se prefacea ca nu aude. La aeroport, fata isi urca repede bagajele pe banda rulanta si fugi la validarea pasaportului. Nu se intoarse nici macar sa le zica "la revedere".
Peste cateva zile, Emma se ducea ingrijorata la Mark acasa. Kristine nu-i raspundea decat la mail-uri si foarte placid. Intrand in casa, menajera ii spuse ca Mark era living. Indreptandu-se grabita intr-acolo, descoperi oripilata ca Mark era cu o fata. Imbratisati si destul de apropiati.
-Buna, MMMark. Scuze ca intrerup.
-Aaaa, Emma. Buna. Nu-i niciun deranj. Ce te aduce pe la NOI?
-Vroiam sa stiu cate ceva de Kristine. Abia imi raspunde.
-Este bine. Si cu mine face la fel, dar na.
Urma o pauza de tacere. Mark o privea pe necunoscuta din bratele lui si ii zambea calduros. Emma ii privea uimita in timp ce simtea ca inima ei s-a rupt in doua. Ii venea sa planga, ii venea sa tipe. Nu mai simtise niciodata fluturasii astia de furie, de suparare.
-Ahh, spuse deodata Mark, am uitat. Ea e Anelysse, noua mea prietena.
-Incantata. Eu sunt Emma...prietena cea mai buna a Kristinei.
Mark zambea la amandoua, privind-o pe Emma ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
-Eu o sa ple...
Si Emma fu intrerupta de telefonul mobil al lui Mark. Dupa cateva replici scurte, Mark avea o fata plouata.
-Era din...Elvetia.
-Eii? Era Kristine?!
-Nu, de la conducerea sc...
Soneria ii intrerupse pe toti. Mark si Emma alergara sa deschida. In momentul deschiderii usii observara o fata alba si palida, iar mai apoi ramasera perplexi. Lui Mark nu ii venea sa creada ce vedea, iar Emma se intreba cum era posibil sa se intample numai ei, toate astea, intr-o singura zi!
(Am lasat un pic de suspans, zic eu.:D sper ca v-a placut :) )
See ya`!:*
Era o zi perfecta pentru plaja si lenevind pe nisipul fierbinte, insa din pacate, aceasta era ultima zi pe care cei 4 o petreceau in Rio.
Abia servisera micul dejun, cand Kristine spuse suparata:
-Ahh, astazi este ultima zi! In cateva ore parasim oficial orasul carnavalurilor, al sambei, al cocktail-urilor, al sandalelor cu platforme, al bronzului, al entuziasmului!
-Vor mai fi si alte dati! o consola Emma luand-o in brate.
-Una noche de samba, de samba, de samba! falsa cu voce tare Andi.
-Ohh, taci taci! Ma disperi! tipa Kristine razand.
-Tu vorbesti, soprano! Azi-noapte cine canta?? Ahh?
-Nu mai fi mincinos! Eu nu vorbesc in somn.
-Da da, ai dreptate. Nu vorbesti, ci canti!!
Kristine scoase limba la el, in semn de dispret in timp ce Emma ii privea chicotind.
Zborul decurse linistit, Mark fiind iar ganditor. Kristine ajunsese la concluzia ca asa este el in timpul zborului. Cand isi luara ramas-bun in aeroport, Emma le propuse sa se vada cateva zile mai tarziu la bazin.
Mark si Kristine erau intr-un fel, fratii perfecti. Mark o proteja pe Kristine, insa ea nu prea suporta dadaceala asta. Locuiau amandoi intr-o casa imensa construita acum cativa ani aproape de centrul vechi al orasului. Tatal, doctor renumit, murise in urma unui infarct. Mama lor era tot timpul plecata pe la diverse rude sau cu diverse afaceri. Cei doi frati incepusera sa se obisnuiasca, atata timp cat aveau tot ce doreau si de ce aveau nevoie.
In timp ce Kristine ii anunta pe toti pe Twitter de intoarcerea ei, Mark intra deodata in camera ei. O privea cu expresia lui seriosa, in care privirea lui era neclintita si excesiv de serioasa.
-Ce-i cu tine de intri asa? Nu stii sa ciocani?
-Te rog sa incepi sa-ti faci bagajele.
-Din nou?! Unde mai plecam? tipa Kristine entuziasmata.
-Eu nicaieri. Tu vei pleca la studii in Elvetia. Vei face si terapie pt boala ta.
-Ce...ce boala? spuse fata cu vocea tremurand.
-Am aflat tot. Poimaine pleci. Te descurci destul de bine cu germana. Am vorbit cu mama si a fost de acord. Vei sta la matusa Tiffany.
-Cum?! Nu poti sa-mi faci asta! Prietenii mei! Mie imi place aici!
-Prea tarziu. Daca nu ascundeai atatea secrete fata de mine, poate gaseam o alta solutie. Imi pare rau. Spor la bagaje!
-Nuuuu! Nuuu! tipa Kristine in urma lui cu obrajii siroind de lacrimi.
Dupa cateva ore, cand reusi sa se calmeze, fata pleca disperata la prietena ei cea mai buna, Emma. Din fericire Emma era singura acasa. Ea locuia intr-un apartament destul de spatios impreuna cu fratele ei Bobby, care era cu 2 ani mai mic ca ea. Locuiau la aproximativ 15 minute distanta de Mark si Kristine. Parintii Emmei locuiau in alta parte a orasului din cauza serviciului. Apartamentul era mobilat in functie de tendinte. Mobila parea noua si reflecta noua generatie a tehnologiei. Camera ei era una foarte aranjata si ordonata, iar culorile erau in echilibru. Verdele pal contrasta foarte bine cu liniile albe ale mobilei.
Emma facea prajitura preferata a lui Bobby, cand Kristine suna disperata la usa.
-Emma, Emma, esti singura care ma poate ajuta!
-Ce ai mai facut acum?
-Mark...Mark ma trimite in Elvetia!
Cu regret in ochi si intorcandu-se cu spatele, fata spuse:
-Stiam, Kristine. Intra te rog. Bro` nu e acasa.
-Cum adica stiai?! De ce nu mi-ai spus ? De ce nu l-ai oprit?! spuse fata iritata si ramanand pe loc.
-Am incercat...Dar consider si eu ca asa e mai bine.
-Toti impotriva mea! Va multumesc!
Kristine pleca nervoasa, trantind usa. Emma se intoarse la treburile ei, cunoscandu-i reactiile Kristinei.
In drum spre aeroport, Mark o privea pe sora lui incercand sa scoata 2 vorbe de la ea, insa nu reusea. Andi ii privea de pe bancheta din spate si ii promitea Kristinei ca o va suna zilnic. Aceasta se prefacea ca nu aude. La aeroport, fata isi urca repede bagajele pe banda rulanta si fugi la validarea pasaportului. Nu se intoarse nici macar sa le zica "la revedere".
Peste cateva zile, Emma se ducea ingrijorata la Mark acasa. Kristine nu-i raspundea decat la mail-uri si foarte placid. Intrand in casa, menajera ii spuse ca Mark era living. Indreptandu-se grabita intr-acolo, descoperi oripilata ca Mark era cu o fata. Imbratisati si destul de apropiati.
-Buna, MMMark. Scuze ca intrerup.
-Aaaa, Emma. Buna. Nu-i niciun deranj. Ce te aduce pe la NOI?
-Vroiam sa stiu cate ceva de Kristine. Abia imi raspunde.
-Este bine. Si cu mine face la fel, dar na.
Urma o pauza de tacere. Mark o privea pe necunoscuta din bratele lui si ii zambea calduros. Emma ii privea uimita in timp ce simtea ca inima ei s-a rupt in doua. Ii venea sa planga, ii venea sa tipe. Nu mai simtise niciodata fluturasii astia de furie, de suparare.
-Ahh, spuse deodata Mark, am uitat. Ea e Anelysse, noua mea prietena.
-Incantata. Eu sunt Emma...prietena cea mai buna a Kristinei.
Mark zambea la amandoua, privind-o pe Emma ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
-Eu o sa ple...
Si Emma fu intrerupta de telefonul mobil al lui Mark. Dupa cateva replici scurte, Mark avea o fata plouata.
-Era din...Elvetia.
-Eii? Era Kristine?!
-Nu, de la conducerea sc...
Soneria ii intrerupse pe toti. Mark si Emma alergara sa deschida. In momentul deschiderii usii observara o fata alba si palida, iar mai apoi ramasera perplexi. Lui Mark nu ii venea sa creada ce vedea, iar Emma se intreba cum era posibil sa se intample numai ei, toate astea, intr-o singura zi!
(Am lasat un pic de suspans, zic eu.:D sper ca v-a placut :) )
See ya`!:*
duminică, 3 octombrie 2010
Episodul 3
Cu o singura escala la Paris, avionul traversa oceanul Atlantic cu bine si ateriza in Rio de Janeiro.
Mark fusese neatent si tacut toata calatoria, inclusiv in aeroport. Emma incepuse sa se ingrijoreze, dar pana la urma a ajuns la concluzia ca probabil nu-i trecuse supararea.
Festivalul incepu cu multa samba, rochii rosii si portocalii zburatoare, tocuri de 10, palarii si masti cu pene verzi inalte si multe zambete si aglomeratie.
Fara vreo parada nevazuta sau vreun concurs de samba sau cha-cha ratat, dupa 4 zile Mark se hotari sa ramana in camera de hotel pentru a se odihni. La fel si ceilalti trei.
Aveau camere comunicante. Kristine dormea cu Emma, iar Mark cu Andi. Se certau aproape in fiecare seara fiindca fetele vorbeau prea tare si radeau, iar baietii vroiau doar sa doarma.
In seara asta Mark deja dormea, iar Emma se uita la TV. In aceeasi camera, cea a fetelor, Kris cu Andi se jucau pe iPad si chicoteau.
Dupa 2 ore, Emm observa faptul ca prietena ei cu Andi adormisera pe sofa.
-Psssssst, Andi! sopti Emma.
-Da, da. Ce-i? sari baiatul speriat.
-Du-o pe Kris in pat si ramai cu ea. Eu o sa dorm cu Mark.
-Esti sigura? Nu vreau sa va gasesc mutilati.
-Haha! Nu-i problema, n-o sa ne certam.
Emma parasi usor camera si se apropie orbeste de patul lui Mark. Din fericire acesta nu dormea pe centrul patului, asa ca putea avea si ea loc. Emma se aseza usor si atunci observa ca lumina lunii pline cadea prin geam fix pe chipul lui Mark. Il privi cateva minute in sir. Ii privea fata calma, zambetul care sugera un vis dulce, ii simtea respiratia linistita. Se gandea la cate vise si cosmaruri nu avusese cu el, la cate plimbari si certuri nu savurasera impreuna, la ceea ce simtea ea si nu simtea el. Fata ofta adanc, dar indeajuns de zgomotos pentru ca Mark sa se trezeasca.
-Emm, tu esti?
-Da, eu sunt. Scuze, nu vroiam sa te trezesc.
-Stai linistita, Mark casca larg. Unde e Krisa?
-Doarme foarte bine langa Andi. I-am lasat pe amandoi acolo, dormea prea calma langa el.
-Ah, ok. Si cum de ai acceptat tu sa dormi cu mine?
-Pai...
Emma se gandea sa-i spuna ca ea avusese ideea, dar se razgandi.
-Pur si simplu am zis ca e ok. Stiu ca esti vegetarian, cand vine vorba de mine.
-Hah! Nici chiar asa. Dar adevarul e ca unoeri esti cam acra!
-Heeeei! Oricum stii ca de la prea dulce ti se apleaca..
-Glumeam, beib! spuse Mark imbratisand-o prietenos.
Emma ar fi vrut ca "beib" sa nu fie o alintare intre prieteni, iar imbratisarea aceea sa nu fie una obisnuita, dar se multumea si cu atat.
-Hai sa dormim! spuse Mark zambind.
O lua in brate puternic si incepu sa o gadile. Emma se intoarse cu fata la el si incepu a se stramba. Erau la 2 cm unul de altul. Emm deja avea fluturasi in burta.
-Huh, niciodata n-am observat cat de frumoasa poti fi zambind.
-Daca e una din glumele tale, lasa-te! Nu am chef sa ma mai stramb.
-Vorbesc serios, spuse Mark cu zambetul lui sincer si privind-o in ochi.
Emma deja incepu sa se eschiveze cu privirea, nu mai stia ce sa mai spuna. Mark o mangaie usor pe parul ei moale si castaniu si se apropie usor de buzele ei. Emma, nestiind cum sa reactioneze, inchise ochii. Mark o saruta indelung si cald, strangand-o in brate puternic. Emmei ii scapa o lacrima.
-Plangi? Am facut ceva gresit?
-Nu, nu...se grabi fata stregandu-si lacrimile.
-Nu inteleg motivul plansului.
-Nici eu! Nici eu nu inteleg multe! Crede-ma, spuse Emma oftand adanc.
-Am aflat de Kris...
-De droguri?! Chiar asa?! Wow, nu mi-as fi dat seama, nici macar dupa "morala" de zilele trecute.
-Nu, nu, nu despre asta. Vorbind serios, de ce nu mi-ai spus de boala ei?
Emm tacu surprinsa. Cum se putea sa afle?!
-Leucemia e o boala grea, care trebuie tratata. De aia se droga ea, de aia credea ca nu mai exista speranta.
-Mark, e inca o adolescenta! Nu stia ce face!
-Nu am alta solutie decat s-o trimit la studii si recuperare in Elvetia..
-Nu se poate sa-i faci asta! Ii vei lua toti prietenii! Ii vei lua tot la ce tine!
-Prefer sa nu mai aiba pe nimeni langa ea, decat sa nu mai aiba propria ei viata..
-Exista si alte solutii, Mark! Gandeste-te la sufletul ei! La cat o va devasta mutarea si transferul!
-Nu mai am alta idee, e punct aici.
Emma ramase socata, gandindu-se cum s-o scape pe Krisa. Mark se intoarse pe spate si ofta uitandu-se pe tavan. Tot momentul lor romantic se dusese. Toata clipa de bucurie si fiori trecusera, de parca nici n-ar fi fost...
TO BE CONTINUED...
(nu stiu cat de bun a fost acesta....good night >:D<)
See ya`!:*
Mark fusese neatent si tacut toata calatoria, inclusiv in aeroport. Emma incepuse sa se ingrijoreze, dar pana la urma a ajuns la concluzia ca probabil nu-i trecuse supararea.
Festivalul incepu cu multa samba, rochii rosii si portocalii zburatoare, tocuri de 10, palarii si masti cu pene verzi inalte si multe zambete si aglomeratie.
Fara vreo parada nevazuta sau vreun concurs de samba sau cha-cha ratat, dupa 4 zile Mark se hotari sa ramana in camera de hotel pentru a se odihni. La fel si ceilalti trei.
Aveau camere comunicante. Kristine dormea cu Emma, iar Mark cu Andi. Se certau aproape in fiecare seara fiindca fetele vorbeau prea tare si radeau, iar baietii vroiau doar sa doarma.
In seara asta Mark deja dormea, iar Emma se uita la TV. In aceeasi camera, cea a fetelor, Kris cu Andi se jucau pe iPad si chicoteau.
Dupa 2 ore, Emm observa faptul ca prietena ei cu Andi adormisera pe sofa.
-Psssssst, Andi! sopti Emma.
-Da, da. Ce-i? sari baiatul speriat.
-Du-o pe Kris in pat si ramai cu ea. Eu o sa dorm cu Mark.
-Esti sigura? Nu vreau sa va gasesc mutilati.
-Haha! Nu-i problema, n-o sa ne certam.
Emma parasi usor camera si se apropie orbeste de patul lui Mark. Din fericire acesta nu dormea pe centrul patului, asa ca putea avea si ea loc. Emma se aseza usor si atunci observa ca lumina lunii pline cadea prin geam fix pe chipul lui Mark. Il privi cateva minute in sir. Ii privea fata calma, zambetul care sugera un vis dulce, ii simtea respiratia linistita. Se gandea la cate vise si cosmaruri nu avusese cu el, la cate plimbari si certuri nu savurasera impreuna, la ceea ce simtea ea si nu simtea el. Fata ofta adanc, dar indeajuns de zgomotos pentru ca Mark sa se trezeasca.
-Emm, tu esti?
-Da, eu sunt. Scuze, nu vroiam sa te trezesc.
-Stai linistita, Mark casca larg. Unde e Krisa?
-Doarme foarte bine langa Andi. I-am lasat pe amandoi acolo, dormea prea calma langa el.
-Ah, ok. Si cum de ai acceptat tu sa dormi cu mine?
-Pai...
Emma se gandea sa-i spuna ca ea avusese ideea, dar se razgandi.
-Pur si simplu am zis ca e ok. Stiu ca esti vegetarian, cand vine vorba de mine.
-Hah! Nici chiar asa. Dar adevarul e ca unoeri esti cam acra!
-Heeeei! Oricum stii ca de la prea dulce ti se apleaca..
-Glumeam, beib! spuse Mark imbratisand-o prietenos.
Emma ar fi vrut ca "beib" sa nu fie o alintare intre prieteni, iar imbratisarea aceea sa nu fie una obisnuita, dar se multumea si cu atat.
-Hai sa dormim! spuse Mark zambind.
O lua in brate puternic si incepu sa o gadile. Emma se intoarse cu fata la el si incepu a se stramba. Erau la 2 cm unul de altul. Emm deja avea fluturasi in burta.
-Huh, niciodata n-am observat cat de frumoasa poti fi zambind.
-Daca e una din glumele tale, lasa-te! Nu am chef sa ma mai stramb.
-Vorbesc serios, spuse Mark cu zambetul lui sincer si privind-o in ochi.
Emma deja incepu sa se eschiveze cu privirea, nu mai stia ce sa mai spuna. Mark o mangaie usor pe parul ei moale si castaniu si se apropie usor de buzele ei. Emma, nestiind cum sa reactioneze, inchise ochii. Mark o saruta indelung si cald, strangand-o in brate puternic. Emmei ii scapa o lacrima.
-Plangi? Am facut ceva gresit?
-Nu, nu...se grabi fata stregandu-si lacrimile.
-Nu inteleg motivul plansului.
-Nici eu! Nici eu nu inteleg multe! Crede-ma, spuse Emma oftand adanc.
-Am aflat de Kris...
-De droguri?! Chiar asa?! Wow, nu mi-as fi dat seama, nici macar dupa "morala" de zilele trecute.
-Nu, nu, nu despre asta. Vorbind serios, de ce nu mi-ai spus de boala ei?
Emm tacu surprinsa. Cum se putea sa afle?!
-Leucemia e o boala grea, care trebuie tratata. De aia se droga ea, de aia credea ca nu mai exista speranta.
-Mark, e inca o adolescenta! Nu stia ce face!
-Nu am alta solutie decat s-o trimit la studii si recuperare in Elvetia..
-Nu se poate sa-i faci asta! Ii vei lua toti prietenii! Ii vei lua tot la ce tine!
-Prefer sa nu mai aiba pe nimeni langa ea, decat sa nu mai aiba propria ei viata..
-Exista si alte solutii, Mark! Gandeste-te la sufletul ei! La cat o va devasta mutarea si transferul!
-Nu mai am alta idee, e punct aici.
Emma ramase socata, gandindu-se cum s-o scape pe Krisa. Mark se intoarse pe spate si ofta uitandu-se pe tavan. Tot momentul lor romantic se dusese. Toata clipa de bucurie si fiori trecusera, de parca nici n-ar fi fost...
TO BE CONTINUED...
(nu stiu cat de bun a fost acesta....good night >:D<)
See ya`!:*
sâmbătă, 2 octombrie 2010
Episodul 2
Mark se plimba nervos pe holul spitalului asteptand doctorii. Pe un scaun, Emma il privea dezamagita. Din cand in cand, el o mai privea cu dispret si regret. Ce facuse ea ca sa merite atat? In fond, ea cu Andi incercasera sa-l protejeze si sa-l scape de o grija in plus, si una mare chiar. Mirosul bolnavicios de medicamente ii dadea o stare de ameteala Emmei, asa ca se decise sa se duca sa-si ia un ceai.
-Mark, ma duc sa iau un ceai. Vrei si tu ceva?
-Nu, raspunse rece Mark.
Cateva minute mai tarziu Emma isi savura ceaiul, in timp ce Mark isi bea linistit cafeaua pe care i-o luase Emma. Era un prim pas catre pace, credea ea.
Andi aparu de nicaieri cu o fata obosita si dezolata.
-Deci, ce spun doctorii?! sari ca arsa Emma.
-Huh, Kristine va fi bine. Si-a revenit din coma. Daca toate lucrurile merg bine, maine seara o putem lua acasa.
Mark privea uimit discutia lor. Uitasera total ca si el este de fata, sau poate doar il ignorau pentru cuvintele pe care Mark le spusese mai devreme.
-Eu trebuie sa plec, sunt destul de obosit. Voi reveni maine dimineata s-o vad pe Kristine.
-Eu cu Mark ramanem aici. Cred ca o putem vedea pe Kris, nu? spuse Emma.
-Nu, tu te duci acasa! Trebuie sa te odihnesti.
-Nu am de gand sa ma duc acasa, cand prietena mea cea mai buna este la terapie intensiva si este vegheata de fratele ei furios care rabufneste din 5 in 5 minute.
-Tot eu sunt furios?! Poate e de vina cafeaua pe care mi-ai luat-o, desi eu spusesem sa nu.
-Tu ai baut-o, nu eu.
Andi privea perplex cearta lor inceputa din nimic. Ce legatura avea cafeaua cu Kristine?
-Eu am fugit. Sper sa va rezolvati micile conflicte.
-Pa pa!
-PA! raspunse si Mark rastit, uitandu-se la Emma.
Dupa, o noapte destul de linistita si o zi plina de acte si hartii, Kristine era la ea acasa in pat, inconjurata de fratele ei si cei doi prieteni.
Mark statea pe fotoliul pufos cu alb si portocaliu de langa biroul Kristinei. Emma facea ordine prin camera punand la loc multimea de pixuri si reviste si aruncand la cos nenumaratele de pungi de fistique. Andi butona de zor telefonul si se mai uita din cand in cand la Kris.
Camera in care Kristine dormea era una destul de primitoare si bine aranjata, din pacate mai mereu era dezordine. Emma avea obiceiul sa-i puna lucrurile la loc, insa ordinea nu dura mai mult de o ora.
-Deci, incepu Mark, ce-a fost in capul tau? Probabil nimic, daca ai recurs la heroina.
Kristine lasa capul in jos simtindu-se vinovata, dar in acelasi timp gandindu-se cum sa-i apere pe Andi si Emma.
-Am stat mult si m-am gandit, de ieri pana azi. Tata nu mai e si mama noastra este plecata mereu. Asa ca tu, Kristine, esti in grija mea, a fratelui tau mai mare.!
-Si ce propui acum? Sa ma arunci in strada?
-Tot tu esti cu gura mare? M-am gandit mult la o "pedeapsa". La o pedeapsa pentru toti! Si pentru tine Emma, si pentru Andi. Chair si pentru mine!
Toti ramasera uimiti. Deja il considerau pe Mark nebun. Uitase cumva, ca el nu niciun drept de pedeapsa asupra lor? Unde se credea? Intr-un film de la Hollywood? In rolul luI Nanny McPhee sau a lui Big Mamma?
-Consider ca cea mai buna metoda de a va pedepsi este O VACANTA!
-O vacanta?! tipa Andi entuziasmat.
Emma deja se vedea intr-una din drumetiile plictisitoare ale lui Mark, Kristine isi imagina noua camera la un centru de dezintoxicare, iar Andi se vedea intr-un loc urias, luminos si plin de oameni fericiti : stadionul echipei lui favorite de fotbal in timpul unui important meci din Champions League.
-Da, o vacanta.
-Unde? raspunse Emma sarcastica.
Fara sa spuna nimic, Mark se indrepta spre laptop-ul de pe noptiera si puse melodia "I`m dreaming of Brasil!"
Emma dandu-si imediat seama, incepu a se amuza copios:
-Brazilia? Ai innebunit?! Ha, ha!
-Nu, n-am innebunit. Plus ca festivalul de la Rio incepe zilele astea. Am ocazia sa o supraveghez pe Kristine si sa-i arat ca poti avea parte de nirvana si fara droguri, iar pe voi doi, sa va pedepsesc cu un "mic inec" pentru ca mi-ati ascuns legat de Kris.
O saptamana mai tarziu, cei 4 se aflau in aeroport, pregatindu-se de decolare. Emma isi porni iPod-ul in timp ce Kristine rasfoia reviste. Andi facea poze din minut in minut.
-Mark, da-mi te rog creionul. Se afla in geanta mea de mana, este chiar langa tine. spuse Kris atenta la rebusul pe care tocmai il gasise.
In timp ce cauta prin geanta, Mark dadu de jurnalul Kristinei. Fara ca ea sa fie atenta, deschise la o pagina oarecare si incepu a citi 2 randuri : "Azi am luat rezultatele analizelor. Pozitiv, negativ, pozitiv, pozitiv. Am descoperit ca am dat peste ceea ce am fugit toata viata..."
-Buna ziua, doamnelor si domnilor! Va rugam sa va puneti centurile de siguranta. In aproximativ 10 minute vom decola. Va multumesc!
TO BE CONTINUED...
(Mi-a luat ceva timp sa-l scriu. Nu stiu cat de mult va place, dar pe mine chiar ma distreaza sa scriu "d-astea":D)
See ya`!
-Mark, ma duc sa iau un ceai. Vrei si tu ceva?
-Nu, raspunse rece Mark.
Cateva minute mai tarziu Emma isi savura ceaiul, in timp ce Mark isi bea linistit cafeaua pe care i-o luase Emma. Era un prim pas catre pace, credea ea.
Andi aparu de nicaieri cu o fata obosita si dezolata.
-Deci, ce spun doctorii?! sari ca arsa Emma.
-Huh, Kristine va fi bine. Si-a revenit din coma. Daca toate lucrurile merg bine, maine seara o putem lua acasa.
Mark privea uimit discutia lor. Uitasera total ca si el este de fata, sau poate doar il ignorau pentru cuvintele pe care Mark le spusese mai devreme.
-Eu trebuie sa plec, sunt destul de obosit. Voi reveni maine dimineata s-o vad pe Kristine.
-Eu cu Mark ramanem aici. Cred ca o putem vedea pe Kris, nu? spuse Emma.
-Nu, tu te duci acasa! Trebuie sa te odihnesti.
-Nu am de gand sa ma duc acasa, cand prietena mea cea mai buna este la terapie intensiva si este vegheata de fratele ei furios care rabufneste din 5 in 5 minute.
-Tot eu sunt furios?! Poate e de vina cafeaua pe care mi-ai luat-o, desi eu spusesem sa nu.
-Tu ai baut-o, nu eu.
Andi privea perplex cearta lor inceputa din nimic. Ce legatura avea cafeaua cu Kristine?
-Eu am fugit. Sper sa va rezolvati micile conflicte.
-Pa pa!
-PA! raspunse si Mark rastit, uitandu-se la Emma.
Dupa, o noapte destul de linistita si o zi plina de acte si hartii, Kristine era la ea acasa in pat, inconjurata de fratele ei si cei doi prieteni.
Mark statea pe fotoliul pufos cu alb si portocaliu de langa biroul Kristinei. Emma facea ordine prin camera punand la loc multimea de pixuri si reviste si aruncand la cos nenumaratele de pungi de fistique. Andi butona de zor telefonul si se mai uita din cand in cand la Kris.
Camera in care Kristine dormea era una destul de primitoare si bine aranjata, din pacate mai mereu era dezordine. Emma avea obiceiul sa-i puna lucrurile la loc, insa ordinea nu dura mai mult de o ora.
-Deci, incepu Mark, ce-a fost in capul tau? Probabil nimic, daca ai recurs la heroina.
Kristine lasa capul in jos simtindu-se vinovata, dar in acelasi timp gandindu-se cum sa-i apere pe Andi si Emma.
-Am stat mult si m-am gandit, de ieri pana azi. Tata nu mai e si mama noastra este plecata mereu. Asa ca tu, Kristine, esti in grija mea, a fratelui tau mai mare.!
-Si ce propui acum? Sa ma arunci in strada?
-Tot tu esti cu gura mare? M-am gandit mult la o "pedeapsa". La o pedeapsa pentru toti! Si pentru tine Emma, si pentru Andi. Chair si pentru mine!
Toti ramasera uimiti. Deja il considerau pe Mark nebun. Uitase cumva, ca el nu niciun drept de pedeapsa asupra lor? Unde se credea? Intr-un film de la Hollywood? In rolul luI Nanny McPhee sau a lui Big Mamma?
-Consider ca cea mai buna metoda de a va pedepsi este O VACANTA!
-O vacanta?! tipa Andi entuziasmat.
Emma deja se vedea intr-una din drumetiile plictisitoare ale lui Mark, Kristine isi imagina noua camera la un centru de dezintoxicare, iar Andi se vedea intr-un loc urias, luminos si plin de oameni fericiti : stadionul echipei lui favorite de fotbal in timpul unui important meci din Champions League.
-Da, o vacanta.
-Unde? raspunse Emma sarcastica.
Fara sa spuna nimic, Mark se indrepta spre laptop-ul de pe noptiera si puse melodia "I`m dreaming of Brasil!"
Emma dandu-si imediat seama, incepu a se amuza copios:
-Brazilia? Ai innebunit?! Ha, ha!
-Nu, n-am innebunit. Plus ca festivalul de la Rio incepe zilele astea. Am ocazia sa o supraveghez pe Kristine si sa-i arat ca poti avea parte de nirvana si fara droguri, iar pe voi doi, sa va pedepsesc cu un "mic inec" pentru ca mi-ati ascuns legat de Kris.
O saptamana mai tarziu, cei 4 se aflau in aeroport, pregatindu-se de decolare. Emma isi porni iPod-ul in timp ce Kristine rasfoia reviste. Andi facea poze din minut in minut.
-Mark, da-mi te rog creionul. Se afla in geanta mea de mana, este chiar langa tine. spuse Kris atenta la rebusul pe care tocmai il gasise.
In timp ce cauta prin geanta, Mark dadu de jurnalul Kristinei. Fara ca ea sa fie atenta, deschise la o pagina oarecare si incepu a citi 2 randuri : "Azi am luat rezultatele analizelor. Pozitiv, negativ, pozitiv, pozitiv. Am descoperit ca am dat peste ceea ce am fugit toata viata..."
-Buna ziua, doamnelor si domnilor! Va rugam sa va puneti centurile de siguranta. In aproximativ 10 minute vom decola. Va multumesc!
TO BE CONTINUED...
(Mi-a luat ceva timp sa-l scriu. Nu stiu cat de mult va place, dar pe mine chiar ma distreaza sa scriu "d-astea":D)
See ya`!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)